luni, 30 martie 2009

Neos Marmaras-Meteora şi retur

Meteora, cel de al doilea centru monastic ortodox al Greciei, ca mărime şi importanţă, după Sfântul Munte Athos, se găseşte la cca 350 km sud-vest de Neos Marmaras.
Stâncile cu pereţi abrupţi şi înălţimi ameţitoare, care se înalţă în nord-vestul Tessaliei, între crestele Koziakas şi Antichassia, constituie unul din cele mai impresionante fenomene ale planetei.
Pe vârfurile cele mai greu accesibile, fără vegetaţie, s-a înfiripat viaţa monahală încă din secolul al IX-lea.

Pentru valoarea sa creştină, istorică, arhitectonică, artistică şi geografică, Meteora este recunoscută şi ocrotită de UNESCO şi de alte organizaţii internaţionale. Teritoriul Sfintei Meteora a fost proclamat, din octombrie 1995, “loc sfânt, imuabil şi inviolabil”, ceea ce-i asigură protecţia şi-i garantează autenticitatea.
Din Neos Marmaras puteţi ajunge la Meteora fie pe cont propriu, cu autoturismul, fie prin intermediul agenţiilor de turism locale, care organizează săptămânal excursii cu autocarul, cu durata de o zi, pentru vizitarea acestui obiectiv cu adevărat unic.
Excursia cu autocarul
Costul excursiei organizate de agenţiile de turism locale, constând efectiv în: transportul dus-întors cu autocarul, vizita la două mânăstiri şi o scurtă oprire la un atelier de icoane din Kalambaka, se ridică la 45 €/persoană.
Drumul spre Meteora trece prin Salonic, Katerini, pe lângă Muntele Olimp, prin Larissa şi Trikala. Cel mai apropiat oraş de zona Meteora este Kalambaka, aflat la 5 km de mânăstiri şi la 21 de km de Trikala.
Costul biletului de intrare în fiecare mânăstire este de 2 €/persoană.
Dacă alegeţi această variantă, trebuie să aveţi în vedere faptul că timpul alocat vizitării obiectivului turistic propriu-zis, limitat la 2 ore, datorită distanţei mari dintre punctul de plecare şi cel de destinaţie, este extrem de redus, comparativ cu durata călătoriei (15 ore).
Chiar în aceste condiţii, această opţiune reprezintă totuşi o alternativă, deloc de neglijat, la transportul cu autoturismul, pentru turiştii care vor să ajungă la Meteora şi preferă experienţa la drum lung a şoferilor profesionişti unei călătorii obositoare la volanul propriei maşini sau pentru cei veniţi în Neos Marmaras cu autocarul.
Călătoria cu autoturismul
Varianta de transport cu autoturismul oferă o libertate deplină de mişcare şi, prin acesta, posibilitatea desfăşurării călătoriei după propriul program.
În plus, costurile de transport sunt substanţial reduse, ajungând, în condiţiile efectuării drumului împreună cu alte 3 persoane, cu până la 75% mai mici comparativ cu costurile de călătorie cu autocarul.
Distanţa dintre Neos Marmaras şi Kalambaka se parcurge, mergând pe ruta Nea Moudania-Salonic-Katerini-Larissa-Trikala-Kalambaka, în 4-6 ore, în funcţie de experienţa conducătorului auto şi de condiţiile de drum.
La întoarcerea de la Meteora, unde, în varianta de transport cu autoturismul, aveţi posibilitatea de a vedea nu doar două, ci cinci din cele şase mânăstiri, vă puteţi opri la 25 km de Larissa, în valea Tembi, pentru a vă închina la Biserica Agiei Paraskevi - un mic lăcaş, săpat în stâncă, care găzduieşte moaştele Agiei Paraskevi, considerată protectoarea nevăzătorilor.

joi, 26 martie 2009

Neos Marmaras – Salonic şi retur

Salonic, cel de-al doilea oraş ca mărime al Greciei şi cel mai important centru economic şi cultural al regiunii Macedonia, se află situat la 135 km nord-vest de Neos Marmaras.

Indiferent dacă doriţi să vizitaţi câteva dintre numeroasele monumente istorice ale oraşului, de care, cu siguranţă, vă veţi îndrăgosti, sau doar să colindaţi marile magazine de firmă în căutare de chilipiruri, Salonic este o destinaţie turistică, care, sub nici o formă, nu trebuie ocolită.

Printre cele mai reprezentative obiective turistice, care i-au adus oraşului de pe malul golfului Thermaik recunoaşterea internaţională, se numără: Turnul Alb, Arcul lui Galerius (Kamara), Rotunda, Complexul Roman , Biserica Agios Demetrios, Statuia lui Alexandru cel Mare, Biserica Panaghia Achiropiitos, Biserica Agia Sofia, Biserica Agios Minas, Forumul Roman, Zidurile oraşului, Mânăstirea Latomos, Biserica Panaghia Chalkeon, Biserica Agios Panteleimon, Biserica Agii Apostoli, Mânăstirea Agios Nikolaos Orphanos, Mânăstirea Vlatadon, Mânăstirea Prophet Elias, Băile Bizantine, Bezesteni, Biserica Aghia Catherina, Biserica Ypapanti, Moscheea Bay Hamja, Moscheea Isaac Pasha, Bay Hamam, Teatrul Regal, Cartierul Ladadika, Centrul Mylos, Muzeul de Arheologie, Muzeul Culturii Bizantine.

Din Neos Marmaras puteţi ajunge la Salonic fie pe cont propriu, fie prin intermediul agenţiilor de turism locale, care organizează săptămânal excursii cu durata de o zi pentru vizitarea oraşului.

Dacă preferaţi varianta pe cont propriu, puteţi opta între transportul cu autobuzul şi transportul cu autoturismul.

Călătoria cu autobuzul
Autobuzele spre Salonic opresc în dreptul benzinăriei BP de la intrarea în Neos Marmaras (vis a vis de supermarketul Arvanitidis) la orele 6.00, 8.15, 15.00 şi 18.20 (cursa de ora 6.00 nu circulă duminica şi sărbătorile legale).
Transportul public în Salonic este asigurat de o amplă reţea de autobuze, care fac legătura între diferitele zone ale oraşului. Biletul standard costă 0,5 € (0,25 € pentru studenţi), dacă este cumpărat de la chioşcurile OASTH, sau 0,6 € (0,3 € pentru studenţi), dacă este cumpărat de la automatele de bilete din autobuze (atenţie, trebuie să aveţi suma fixă, pentru că automatele nu dau restul), şi trebuie validat imediat după urcare.
Acest tip de bilet permite transferul de pe o linie de autobuz pe alta, până la trei ori, în condiţiile validării fiecarei călătorii, fiind valabil timp de 70 minute de la prima utilizare, respectiv eliberare.

Călătoria fără bilet este sancţionată cu amendă, valoarea acesteia fiind de 60 de ori preţul unui bilet.

Autobuzele spre Neos Marmaras pleacă din autogara Salonic la orele: 9.15, 13.15 şi 17.15.

Călătoria cu autoturismul
In cazul în care doriţi să folosiţi maşina, este bine să alegeţi ca zi de vizită duminica.

În timpul săptămânii, traficul în Salonic este extrem de aglomerat.

Din păcate însă, pentru cei care preferă cumpărăturile, ziua de duminică, când majoritatea magazinelor sunt închise, nu este cea mai potrivită opţiune.

În rest, atenţie unde şi cum parcaţi! Parcarea ilegală se sancţionează cu amendă cuprinsă între 40-150 €, la care se adaugă confiscarea plăcuţelor de înmatriculare pentru o perioadă de 20 de zile, precum şi plata taxei de parcare pentru acest interval de timp.

Restituirea numerelor de circulaţie înaintea termenului de 20 de zile, se aprobă doar în situaţii excepţionale, dacă se face dovada că posesorul autoturismului este cetăţean străin şi se înapoiază în ţara de origine, înaintea scurgerii celor 20 de zile.

Excursia cu autocarul
Costul excursiei organizate de agenţiile de turism locale, constând efectiv în: transportul dus-întors cu autocarul, o oprire de câteva minute într-un punct de panoramă, pentru o vedere de ansamblu a oraşului, şi, pentru doritori, vizitarea unui depozit de produse din piele şi blană, se ridică la 25 €/persoană.

Dacă alegeţi această variantă, trebuie să aveţi în vedere faptul că timpul alocat pentru vizitarea obiectivelor turistice şi cumpărături, limitat la aproximativ 6 ore, este complet insuficient.

miercuri, 25 martie 2009

Peştera Petralona

Situată la cca 78 km nord-vest de Neos Marmaras, Peştera Petralona - locul în care a fost găsit craniul celui mai vechi exemplar de Homo Sapiens de pe continentul european, Archanthropus europaeus petraloniensis, este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale peninsulei Chalkidiki.
Peştera, dezvoltată în versantul vestic al masivului calcaros Katsika, la 300 m altitudine, a fost descoperită cu cinci decenii în urmă de un locuitor al Petralonei, câştigându-şi recunoaşterea internaţională, odată cu aducerea la lumină a lui Archanthropus, în 1960.
Determinările efectuate asupra stratigrafiei peşterii, în care Archanthropus europaeus petraloniensis a fost identificat, studiul uneltelor paleolitice, precum şi diagnoza paleofaunei specifice, prezente în toate cele 34 de strate geologice, îi atribuie acestuia vârsta absolută de 700.000 ani.
Craniul, în perfectă stare de conservare, căruia îi lipseşte doar maxilarul inferior, aparţine unui bărbat, mort la etatea de 32 de ani, vârstă destul de înaintată pentru standardele acelor timpuri.

În peşteră au mai fost găsite urme fosile, aparţinând celui mai vechi foc aprins de mâna omului, datând de acum 1.000.000 ani, ceea ce demonstrează că hominizii preistorici locuiau deja în peşteră la acea dată.
Se presupune că aceştia au ales peştera ca adăpost la începutul Pleistocenului, acum 1.700.000 de ani, odată cu răcirea vremii, temperatura aerului în interiorul peşterii rămânând constantă tot timpul anului.
Printre speciile fosile de animale găsite în peşteră, alături de Archanthropus europaeus petraloniensis, se numără: lei, hiene, urşi, pantere, elefanţi, rinoceri, bizoni, căprioare, cai, cărora li se adaugă 25 de specii de păsări, 16 specii de rozătoare şi 17 specii de lilieci.
Numeroase fragmente de oase, cranii, maxilare şi dinţi de animale, precum şi unelte din silex, cuarţ şi bauxită sunt prezentate vizitatorilor în Muzeul de Antropologie, situat în apropiere.
O contribuţie deosebită la confirmarea vârstei omului preistoric descoperit în incinta peşterii Petralona au avut-o metodele avansate de fizică nucleară, aplicate asupra fragmentelor de oase, argilă, stalagmite, stalactite şi cenuşi fosilizate.
În peşteră se pătrunde printr-un tunel artificial cu lungimea de 100 m, săpat în depozitele de eroziune din versantul muntelui, care au acoperit fosta intrare naturală.
Pasarele special amenajate, străbat camerele iluminate, în care, diorame în mărime naturală, îi prezintă pe locuitorii preistorici ai peşterii încălzindu-se în faţa focurilor.

Vizitarea peşterei este permisă zilnic între ora 9 a.m. şi terminând cu o oră înainte de asfinţit (ora 8 p.m. în perioada mai-octombrie şi, respective, ora 5 p.m. în perioada noiembrie-aprilie).
Folosirea aparatelor de fotografiat şi filmat în incinta peşterei este interzisă cu desăvârşire, din motive de securitate.
Preţul biletului, care permite, pe lângă accesul în peşteră, vizitarea Muzeului de Antropologie, este de 7 €, iar pentru grupuri care depăşesc 25 de persoane 5 €.

marți, 17 martie 2009

Turul Kassandrei - digitaţia vestică a peninsulei Chalkidiki

Venind dinspre Neos Marmaras, o primă oprire poate fi făcută în Nea Moudania (58 km de Neos Marmaras), cel mai important centru comercial şi, totodată, cea mai populată aşezare urbană a prefecturii Chalkidiki, a cărei capitală se află la Polygyros.
Întemeiat, ca şi Neos Marmaras, după sosirea refugiaţilor din Asia Mică, în anul 1922, oraşul-port, situat în Golful Thermaic, organizează pe timpul verii “Festivalul Sardelelor” şi “Festivalul Mării”, manifestări prin care şi-a dobândit faima în rândul turiştilor sosiţi de pretutindeni să-şi petreacă vacanţa în staţiunile Kassandrei.
După vizitarea bisericii din centru şi o raită prin magazinele de suveniruri, puteţi coborî spre port, pentru o plimbare pe faleză.

Biserica din Nea Moudania

În căutare de suveniruri, în plin centrul Nea Moudaniei

Faleza din Nea Moudania

Din portul Nea Moudania, ambarcaţiuni de mare viteză asigură transportul turiştilor între peninsula Chalkidiki şi insulele Skiathos şi Skopelos aparţinând arhipelagului Sporadelor de Nord.

Următoarea oprire, Nea Potidea (64 km de Neos Marmaras), prima aşezare de pe teritoriul Kassandrei, este renumită prin canalul care face legătura între Golful Thermaic şi Golful Toroneos, precum şi datorită ruinelor castelului situat în apropiere.

Menţionat pentru întâia dată în “Geografia” lui Strabon (65 Î.C.-23 D.C.), Canalul Potidea, având lungimea de 1.250 m, lăţimea de 40 m şi adâncimea de 8 m, datează din perioada domniei regelui Cassandru.

Dacă până în 1967, legătura dintre partea de nord a peninsulei Chalkidiki şi Kassandra se făcea cu bacul, în prezent, traseul dinspre Nea Moudania spre staţiunile turistice din Kassandra trece peste podul construit în 1970.

Canalul şi podul Potidea, a cărui înălţime este de 18 m

Ceea ce se păstrează din Castelul Potidea este un zid cu lungimea de 1.200 m, ale cărui capete se prelungesc în Golful Toroneos şi Golful Thermaic, oprindu-se în dreptul turnurilor izite din mare.

În acest fel, în momentul în care porţile castelului se închideau, accesul spre peninsulă era oprit.

Porţiune a zidului de apărare

Numele fostei colonii corintice - Potidea, care a luat parte la bătălia de la Plataea (479 Î.C.), este menţionat pe un piedestal din aramă, închinat Zeilor de către câştigători.
Cucerit de atenieni în anul 431 Î.C. şi distrus apoi în 357 Î.C. de regele Filip al II-lea al Macedoniei, tatăl lui Alexandru cel Mare, oraşul a fost refăcut din temelii în 316 Î.C. de regele Cassandru, căruia i se datorează şi construirea canalului cu rol de protecţie pentru întreaga peninsulă.

Distrus de huni în anul 540 D.C., oraşul a fost refăcut şi întărit cu un zid de apărare, amplasat de o parte şi de alta a canalului, de către împăratul bizantin Justinian.

Zidurile de apărare ale Castelului Potidea


Zidul, consolidat pe timpul ocupaţiei veneţiene, a fost restaurat patru secole mai târziu şi folosit în 1821 ca baricade pe parcursul luptelor, care au precedat câştigarea independenţei Greciei de sub dominaţia otomană.

Structuri de susţinere, cu secţiunea pătrată, evidenţiate în zidul castelului

Mergând mai departe spre sud-est, după 14 km se ajunge în Afitos (78 km de Neos Marmaras), considerat cea mai frumoasă destinaţie de vacanţă de pe coasta estică a Kassandrei.

Plaja amenajată din Afitos

Oferind o deschidere perfectă asupra Golfului Toroneos, aşezarea, care păstrează arhitectura tradiţională locală, cu case din piatră şi străduţe pietruite, atrage anual un număr mare de vizitatori.
Ridicată pe o zonă stâncoasă înaltă, de unde domină întreg Golful Toroneos, mica staţiune de vacanţă Afitos, al cărei nume - Aphitos sau Athitos, se regăseşte în istoria antică, este un loc înzestrat cu o frumuseţe naturală aparte.
Plajele cu nisip fin, săpate la baza versantului puternic învegetat, constituit din gresii calcaroase, care cantonează numeroase izvoare cu debit permanent, marea varietate de insecte, păsări şi animale sălbatice întâlnite aici, precum şi apele curate ale Mării Egee, de un verde-albăstrui, aproape ireal, constituie o adevărată încântare a simţurilor.

Marea Egee la Afitos

Pe lângă tezaurul natural de o inestimabilă valoare, pe care îl deţine, aşezarea, cu o istorie de aproape 3000 de ani, îşi impresionează vizitatorii prin aspectul tradiţional caracteristic, imprimat de casele din piatră poroasă de formă pătrată sau dreptunghiulară, cu două niveluri, şi străzile pavate cu piatră spartă.

Printre obiectivele de interes turistic prezente în zonă se numără: Templul lui Ammon Zeus, Templul lui Dionysos şi vestigiile aşezării antice Afitos.

Descoperit cu câţiva ani în urmă, Templul lui Ammon Zeus, situat în centrul oraşului antic Aphitis, la 3 km spre sud de locul în care se găseşte în prezent (în apropiere de Kallithea), constituia un sanctuar închinat zeilor Ammon şi Dionysos.

Templul, care îmbina elemente arhitectonice ale stilurilor ionic şi doric, a fost distrus după invazia perşilor, apoi consolidat de Nero pe timpul ocupaţiei romane.

În perioada bizantină timpurie, întreaga structură a edificiului a fost utilizată ca material de construcţie pentru ridicarea unei mici mânăstiri închinate Sfântului Pantelimon.

Pe locul actualei biserici a Sfântului Pantelimon din Afitos – o clădire de mici dimensiuni, decorată cu picturi murale neoclasice, datând din secolul al XIX-lea, a fost construită în perioada paleocreştină o a doua biserică.

Nu departe de Templul lui Ammon Zeus, a fost găsit capul unei statui reprezentându-l pe Dionysos, precum şi cioburi de vase pictate în culori închise datând din secolul al VI-lea, cu inscripţii dedicate lui Dionysos şi altor zeităţi.
Săpăturile efectuate în ultimii ani în zonele de nord şi de sud ale localităţii, precum şi la sud-vest de Koutsomilos, au scos la iveală un vast aşezământ antic, constituit din case de piatră, cu încăperi spaţioase, prevăzute cu vatră de făcut focul, spaţiu de depozitare şi loc de gătit, precum şi un cimitir cu morminte bogat împodobite datând din secolele 6 Î.C.-4 Î.C., care indică existenţa unei clase sociale urbane înstărite în timpul perioadei arhaice.

Începând cu jumătatea lunii iulie şi până la finele lunii septembrie, Afitos găzduieşte un festival de artă, creaţie artistică şi tradiţie populară, pe parcursul căruia muzica, teatrul, dansul, producţiile cinematografice, pictura, sculptura şi olăritul se află la loc de cinste.

Liniştea aşezării tradiţionale şi plajele mirifice, lungi şi nisipoase, situate într-un cadru natural de excepţie, fac din Afitos o staţiune de vacanţă extrem de solicitată în timpul sezonului estival.
Următoarea oprire, Kallithea, unde se ajunge după numai 4 km spre sud-est, este o destinaţie estivală modernă, aglomerată şi zgomotoasă.
Dispunând de o infrastructură hotelieră foarte bine dezvoltată şi de numeroase restaurante, taverne, baruri şi cluburi, Kallithea este renumită pentru viaţa de noapte extrem de activă.

Plajele din Kallithea, curate şi nisipoase, sunt înţesate de baruri, în care muzica asurzitoare este cea mai bună dovadă că lumea se distrează pe cinste.

Plaja din Kallithea

Binecuvântată cu o frumuseţe naturală desăvârşită şi dispunând de o moştenire istorică acumulată pe parcursul a trei milenii, aşezarea cu 500 de locuitori permanenţi constituie, totodată, punctul de plecare ideal spre celelalte obiective arheologice şi istorice ale Kassandrei.

Casă tradiţională, Kallithea

Verdele turcoaz al mării contrastează pregnant cu nisipul albicios

La 10 km spre sud de Kallithea (92 km de Neos Marmaras) se află Polychrono, o aşezare renumită atât prin plajele întinse pe nu mai puţin de 7 km lungime, distinse cu „Steagul Albastru” pentru calitatea mediului, cât şi prin infrastructura turistică şi viaţa de noapte.

Plajele întinse ale staţiunii Polychrono

Orăşelul cu peste 1000 de rezidenţi permanenţi constituie o combinaţie încântătoare de nou şi vechi.

Casele tradiţionale robuste, cu acoperişuri roşii, împodobite ca de sărbătoare cu ghirlande ciclam de Bougenvillea, contrastează în mod plăcut cu construcţiile noi din zona plajei, menite să asigure vizitatorilor confortul necesar unei vacanţe lipsite de griji.

Promenada din Polychrono

Plaja cu nisip fin şi pietricele din faţa promenadei înţesate cu cafenele, baruri şi taverne este ideală pentru familiile cu copii, iar apa mării, extrem de limpede, bună pentru înot şi snorkelling.

Plaja din dreptul promenadei

O plimbare după masă pe străduţele pavate cu piatră cubică din centru sau pe malul lacului „Mavrobara”, situat în pădurea de pini din partea de sus a aşezării, nu poate fi decât binevenită.

Trecând prin Hanioti şi Pefkohori fără oprire, şi mergând apoi direct spre sud, peste o culme bogat învegetată, cu livezi de măslini şi plantaţii de viţă de vie, după 13 km se ajunge în Agia Paraskevi (105 km de Neos Marmaras).

În apropiere de Agia Paraskevi, aşezare cunoscută pentru izvoarele cu apă termală prezente în zonă, se află complexul de vacanţă Akritas Ef Zin, o destinaţie turistică mai puţin cunoscută, dar care merită cu prisosinţă o oprire de cel puţin 30 de minute.

Amplasat în cel mai înalt punct al Kassandrei, la 3 km de centrul SPA din Agia Paraskevi, complexul Akritas Ef Zin, care acoperă o suprafaţă de 1.200 mp, dispune de spaţii de cazare ample (vile şi apartamente de lux) de o frumuseţe cu totul aparte, piscine în aer liber, restaurant, cafenea şi cramă, care garantează vizitatorilor o vacanţă de neuitat.

Vilele complexului Akritas Ef Zin

Panorama oferită asupra Mării Egee de restaurantul complexului

Arhitectura ansamblului de vile constituie o combinaţie unică între simplitate şi lux, realizată prin intermediul materialelor naturale (piatră, lemn şi metal), perfect integrate în peisaj.

Rezultatul combinaţiei dintre piatră, metal şi lemn

Simplitate şi eleganţă

Clădirile cu două niveluri, destinate petrecerii vacanţei, impresionează nu doar prin estetica deosebită ci şi prin funcţionalitate.

Crama, o surpriză extrem de plăcută pe care proprietarii complexului o oferă vizitatorilor, conţine 980 de mărci de vinuri selecţionate, provenite din 120 dintre cele mai renumite podgorii ale Greciei.

Una dintre încăperile cramei

Amvikas, instalaţia de distilare a alcoolului

După admirarea elegantelor vile ale complexului Akritas Ef Zin şi vizitarea cramei, de unde pun pariu că nu veţi pleca cu mâna goală, următoarea oprire este Siviri, aşezare situată la 33 km de Agia Paraskevi, pe coasta vestică a Kassandrei.

Deşi cea mai mică şi mai liniştită dintre aşezările tradiţionale ale Kassandrei, Siviri este renumită pentru manifestările organizate de mai bine de 15 ani, în perioada iulie-august, în cadrul „Festivalului Kassandra” – unul dintre cele mai importante evenimente cultural-artistice ale Greciei, cât şi pentru plajele lungi, cu nisip fin, săpate în ţărmul stâncos, puternic împădurit.

Plaja din Siviri, săpată în ţărmul stâncos

Ultima oprire, făcută la 27 km după Siviri, via Kallithea, Afitos şi Nea Fokea, este Sani, o staţiune de vacanţă exclusivistă, situată pe coasta de vest a Kassandrei.


Replica la scară redusă a complexului de lux Porto Carras din Sithonia, complexul hotelier Sani, care acoperă o suprafaţă de cca 480 ha, dispune de 4 hoteluri de categoria L (lux), 16 restaurante, 15 baruri şi cafenele, săli de conferinţe şi evenimente, 2 centre SPA, centru de sănătate şi înfrumuseţare, centru comercial, port privat pentru 215 ambarcaţiuni, cu lungimea maximă de 24 m, centru de scufundări, precum şi de 7 km de plaje imaculate, distinse de Fundaţia „Educaţie pentru Mediu în Europa” cu „Steagul Albastru”.

Plaja complexului hotelier Sani

Plaja distinsă cu "Steagul Albastru" şi pădurea care adăposteşte o rezervaţie ecologică

Complexul cuprinde şi o rezervaţie ecologică, care include o pădure de pini, adăpostind numeroase specii de păsări ocrotite prin lege.

O alternativă la cazarea în hotelurile staţiunii o constituie campingul „Blue Dream”, situat în apropiere, care oferă condiţii de amplasare a cortului pentru 7,5 €/zi, la care se adaugă costul parcării (3,5 €/zi) şi costul de ocupare a cortului (7,5 €/zi/persoană).

Din Sani, unde turul Kassandrei ia sfârşit, drumul spre Neos Marmaras, trece prin Nea Fokea, Nea Potidea şi Nea Moudania, şi se continuă pe şoseaua de coastă dintre Kassandra şi Sithonia, prin Gerakini, Psakoudia, Metamorfossi şi Nikiti, pe acelaşi traseu folosit la plecare.

joi, 12 martie 2009

Muntele Athos în varianta turistică

Văzute de la bordul ambarcaţiunilor, care se deplasează până la cca 500 m distanţă de ţărmul peninsulei cu nume sfânt, opt mânăstiri bizantine din lungul coastei vestice a Muntelui Athos se dezvăluie cu generozitate privitorilor sosiţi din toate colţurile lumii special pentru a le admira: Dochiaru, Xenofont, Sfântul Panteliomon, Xiropotamu, Simonpetra, Grigoriu, Dionisiu şi Sfântul Pavel.
Adevărate comori ale Ortodoxiei, reunite într-un tezaur cultural unic, mânăstirile athonite, întemeiate în perioada bizantină şi întreţinute, pe timpul stăpânirii otomane, preponderent din daniile făcute secole de-a rândul de domnitorii Ţării Româneşti şi Moldovei, sunt cunoscute mai mult prin valoarea de simbol spiritual-creştin pe care o reprezintă, decât prin monumentalitatea pe care o înfăţişează.
Asemeni unor fortificaţii medievale, înconjurate de ziduri puternice de apărare, adăpostind între ele biserica, paraclisele, aghiazmatarul, trapeza, chiliile şi clădirile administrative, cele opt aşezăminte sfinte, cu drepturi egale în conducerea statului autonom Athos, se constituie în opt ansambluri monahale de mari dimensiuni, cu caracteristici distincte, alcătuite din construcţii ridicate în perioade şi stiluri arhitectonice diferite.
Majoritatea mânăstirilor au turnuri, construite în interiorul zidurilor de apărare sau în cel mai înalt punct al aşezării, servind ca puncte de observaţie împotriva atacurilor sau ca loc de refugiu pentru monahi, când mânăstirile erau ocupate de jefuitori.
Acestea sunt structuri paralelipipedice cu baza pătratică, prevăzute cu scară interioară şi creneluri la partea superioară.

Turnurile Mânăstirii Xenofont
Alte turnuri au fost construite în zona porturilor naturale din faţa mânăstirilor, deasupra clădirilor în care sunt depozitate ambarcaţiunile.
Chiliile, încăperi de mici dimensiuni, de formă rectangulară sau pătrată, având destinaţia de locuinţe monahale individuale, iau parte la alcătuirea unor structuri masive, construite din piatră sau cărămidă, cu mai multe niveluri, în care accesul se face prin coridoare lungi, acoperite.
Bisericile mânăstirilor, construite în acelaşi stil caracteristic, prezintă toate cele trei părţi de bază ale bisericilor ortodoxe: pronaos, naos şi altar.

Biserica Mânăstirii Dochiaru
Dacă până în 1923, pronaosul bisericilor din mânăstirile athonite era dublu (pronaos interior şi exterior), aşa cum se prezintă pronaosul din biserica Mânăstirii Dionisiu, după această dată unul dintre elementele pronaosului a fost înlocuit printr-o deschidere spaţioasă, prevăzută cu două coloane, situată între pronaos şi naos.
Modelul de bază al arhitecturii athonite a fost urmat până şi de bisericile din perioada postbizantină.
Excepţie face biserica construită în secolul al XIX-lea cu fonduri ruseşti în Mânăstirea Sfântul Pantelimon, care deşi păstrează modelul tradiţional al bisericilor de tip athonit, preia de la arhitectura bisericească rusească două dintre trăsăturile sale caracteristice, şi anume dimensiunile generoase şi domurile.

Biserica Mânăstirii Sfântul Pantelimon
După biserică, trapeza este cea mai importantă construcţie din alcătuirea mânăstirilor athonite. Trapezele sunt spaţii generoase, cu mese lungi, la care întreaga comunitate venită de la Sfânta Liturghie îşi are locul. Pereţii acestora sunt acoperiţi cu fresce, a căror temă centrală este Cina cea de Taină.
Trapezele sunt înconjurate de clădiri auxiliare, adăpostind bucătăria, brutăria, cămările şi crama.
În Mânăstirile Dionisiu, Dochiaru şi Xenofont trapeza comunică cu biserica printr-un portic.
În fiecare mânăstire se găsesc mai multe paraclise, închinate Mântuitorului, Maicii Domnului şi diferitor sfinţi, unele încorporate bisericilor (dedicate venerării unor sfinte moaşte), altele amplasate în turnuri, chilii sau prezente ca structuri independente în curtea interioară sau lângă porţile mânăstirilor.
Arhitectura clădirilor destinate adăpostirii ambarcaţiunilor, amplasate în porturile naturale din dreptul mânăstirilor, este extrem de interesantă.
Aceste construcţii, prevăzute cu turnuri de apărare, completează tabloul arhitectural impresionant al mânăstirilor athonite de pe coasta vestică a Sfântului Munte.

Clădirea bărcilor, prevăzută cu turn (Mânăstirea Simonpetra)
Toate cele 8 mânăstiri cuibărite de mai bine de un mileniu în coasta Muntelui Binecuvântat de Fecioara Sfântă, au fost refăcute din temelii şi întreţinute prin donaţiile domnitorilor şi boierilor din Ţara Românescă şi Moldova, acestea depăşind ca importanţă orice alte contribuţii slave sau bizantine.
Alexandru Lăpuşneanu rezideşte în întregime biserica, turnurile, zidurile de apărare şi chiliile din incinta Mânăstirii Dochiaru (1552-1568), iar doamna Ruxandra, soţia domnitorului, donează aceleeşi mânăstiri impresionanta sumă de 165.000 aspri de argint, cea mai mare donatie facută vreodată de domnii români Muntelui Athos.
După Ştefan cel Mare, cei mai mari ctitori ai Mânăstirii Xenofont au fost boierii Craioveni (Barbu Banu, Danciu Vornicu, Pârvu şi Radu), Radu Şerban, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu şi domnii fanarioţi, până la Matei Racoviţă (1763).
Cel mai mare ctitor român al Mânăstirii Sfântul Pantelimon este domnul Moldovei Scarlat Callimachi (1812-1819), care zideşte din temelii biserica centrală, trapeza mare proiectată pentru 1000 de monahi, clopotniţa şi o parte din corpul chiliilor.
Mânăstirea Hiropotamu este refăcută prin contribuţia domnitorului Alexandru Lapuşneanu, care rezideşte biserica şi reface trapeza mare.
Mânăstirea Simonpetra este refăcută integral de Mihai Viteazu dupa incendiul din 1580.

Ştefan cel Mare, cel mai mare ctitor al Mânăstirii Grigoriu, zideşte din temelii biserica şi întreaga incintă a mânăstirii în 1497.
In anul 1500, acesta donează mânăstirii 24.000 aspri pentru cumpărarea unui metoc, iar mai târziu Ştefăniţă Vodă (1517) şi Alexandru Lăpuşneanu (1553) continuă daniile înaintaşului lor.

Mânăstirea Grigoriu
Între anii 1515-1520, Neagoe Basarab reface din temelii biserica, chiliile şi întreaga incintă a Mânăstirii Dionisiu şi donează un chivot de aur şi argint, unul dintre cele mai frumoase şi pretioase obiecte de arta din tot Athosul. Intre anii 1546-1548, biserica si trapeza mânăstirii sunt pictate prin contribuţia domnitorului Petru Rareş şi a doamnei Elena.

Mânăstirea Dionisiu
În Mânăstirea Sfântu Pavel, Ştefan cel Mare construieşte un baptisteriu, renovează biserica şi construieşte un apeduct, Neagoe Basarab ridică turnul de aparare şi zidurile de incintă, iar Constantin Brâncoveanu construieşte paraclisul "Sfinţii Împaraţi Constantin şi Elena" şi reînnoieşte chiliile mânăstirii.

Mânăstirea Sfântul Pavel
Tezaurul de o inestimabilă valoare istorică, culturală şi artistică, pe care mânăstirile athonite de pe coasta de vest a Muntelui Sfânt îl constituie, prin odoarele moştenite şi păstrate cu grijă în decurs de un mileniu, cuprinde:

  • fresce cu caracter religios: frescele care împodobesc pereţii bisericilor din mânăstirile Dionisiu (1546) şi Dochiaru (1548), realizate de pictorul cretan Tzortzis, frescele din biserica veche a Mânăstirii Xenofont şi din paraclisul Sfântului Gheorghe din Mânăstirea Sfântul Pavel, pictate de Andonis, remarcabile prin frumuseţe şi valoare, frescele din trapeza şi paraclisele Mânăstirii Dionisiu, pictate de Makarios în 1615.
  • icoane făcătoare de minuni: : „Gorgoepicusa” sau “Grabnic-Ascultătoarea”, a doua ca renume şi valoare dintre icoanele făcătoare de minuni din Sfântul Munte, pictată în frescă, pe unul din pereţii exteriori ai trapezei Mânăstirii Dochiaru, în perioada restaurării bisericii de către Alexandru Lăpuşneanu; icoana Maicii Domnului numită „Povăţuitoarea” („Hodeghetria”), icoana Sfântului Gheorghe (mozaic pe lemn, sec. XII) şi icoana Sfântului Dimitrie (mozaic pe lemn, sec. XII) din Mânăstirea Xenofont, considerate importante opere de artă; icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de “Pantanasa”, dăruită de Maria Asanina Paleoloaga (mama domnului Bogdan al Ţării Moldovei), din Mânăstirea Grigoriu; icoana Sfântului Pantelimon din mânăstirea cu acelaşi nume, icoanele din Mânăstirea Grigoriu, pictate de artistul cretan Theophanes în secolul al XVI-lea şi cele din Mânăstirea Dionisiu, pictate de Euphrosynos.
  • moaşte sfinte: părticele din trupurile Sf. Haralambie, Sf. Mercurie, capul Sf. Teodor, capul Sfântului Pantelimon, părticele din moaştele Sfântului Iosif, păzitorul Sfintei Fecioare, o părticică din moaştele Sfântului Apostol Toma, o bucată din piatra de pe mormântul Domnului, o bucată din lemnul Crucii Domnului îmbrăcată în argint, un deget al Sf. Vasile cel Mare, capul Sf. Axentie, o bucată din moaştele Sf. Salomeia, bucăţi din faşa şi scutecele Domnului, parte din darurile care le-au adus magii la naşterea Domnului, părticele din moaştele Sf. Pantelimon, ale Sf. Grigore Teologul, ale Sf. Dionisie şi ale Sf. muceniţe Fotini Samarineanca, mâna dreaptă a Sf. Ioan Botezătorul, un dinte al Sf. Hristofor, părticele de la Sf. evanghelist Luca, o bucată din trestia pe care Irod i-a dat-o spre batjocură Mântuitorului, o cutie de argint cu darurile aduse de magi Domnului la Vitleem, precum şi părticele din sfintele moaşte de la Constantin cel Mare, Sf. Silvestru, Sf. Haralambie, Sf. Trifon, capul Sf. Teodor Stratilat, piciorul Sf. Grigore Teologul şi alţii.
  • biblioteci înţesate de manuscrise vechi: peste 60.000 de volume tipărite şi 4.500 de manuscrise, dintre care 161 pe pergament, datând din secolele XI-XVIII-lea, cărţi rare şi manuscrise de muzică religioasă veche.

Acestora li se adugă numeroase miniaturi şi artefacte îmbrăcate în aur şi pietre preţioase, dăruite de împăraţii bizantini, slavi şi români

O adevărată întoarcere în timp şi spaţiu, experienţa apropierii de sfintele mânăstiri ale Muntelui Athos, te încarcă pe viaţă cu harul şi Energiile sale necreate.

Posibilităţi de vizitare

Pentru vederea de la distanţă a mânăstirilor de pe coasta vestică a peninsulei Athos, agenţiile de turism locale organizează excursii cu vaporul, cu durata de aproximativ 6 ore, cu plecare din portul Ormos Panagias, escală 2 ore în Ouranopolis şi retur.

Costul excursiei, care variază între 40 şi 50 €, include transportul de la hotel până în portul Ormos Panagias şi din port la hotel, precum şi posibilitatea vizionării pe vapor a unui spectacol de muzică şi dansuri tradiţionale greceşti.


Distanţa din Neos Marmaras până în Ormos Panagias este de cca 22 km, astfel încât turişii sosiţi în vacanţă cu autoturismul pot efectua excursia pe cont propriu, din Ormos Panagias urmând să achiziţioneze doar biletele pentru călătoria cu vaporul.

Pe parcursul călătoriei se pot vedea 8 din cele 10 mânăstiri de pe coasta vestică a Muntelui Sfânt, de la 500 m distanţă faţă de ţărm, şi asculta prezentarea sumară a ghidului în limbile engleză, germană, rusă şi română.

luni, 9 martie 2009

Muntele Athos

Muntele Athos sau Agios Oros este cea mai veche comunitate monahală din lume, în care s-a definit învăţătura dogmatică a Bisericii Ortodoxe privind Energiile necreate şi s-a făurit Filocalia rugăciunii neîntrerupte.
Închinat de Maica Domnului monahilor şi sihaştrilor doritori de mântuire în post şi rugăciune, muntele scăldat de apele Mării Egee este un ţinut binecuvântat, desprins de lume de mai bine de un mileniu.
Datorită poziţiei geografice privilegiate - pe o peninsulă cu lungimea de 40 km şi lăţimea cuprinsă între 8 şi 10 km, străbătută de un lanţ muntos, care se termină spre sud cu vârful stâncos al Athosului (2033 m), monahismul a găsit în Muntele Sfânt un loc “ales” pentru izolare, într-o lume a liniştii şi reculegerii, în care dăinuie, sub formă sihăstrească, dinainte de întemeierea primei mănăstiri chinoviale, în perioada bizantină.
Neîntinat de contactul cu lumea exterioară, Muntele, care se înalţă din mare, este tulburător prin frumuseţe şi puritate, cu văi şi defileuri înverzite, vârfuri semeţe acoperite de păduri mediteraneene de pini, chiparoşi, măslini sălbatici şi dafini, izindu-se printre ravine prăpăstioase, şi izvoare cu apă cristalină curgând domol pe sub stejari şi castani umbroşi.
In acest cadru natural fără de prihană, se profilează, fie căţărate pe versanţi în cele mai îndrăzneţe poziţii, fie aşezate la vedere în apropiere de ţărm, siluetele impunătoare ale mânăstirilor, împrejmuite de livezi de măslini de un verde-argintiu.

Impresionante prin dimensiuni şi stilurile architectonice etalate, mânăstirile athonite se constituie într-un tezaur cultural unic al Ortodoxiei, de o inimaginabilă valoare, prin odoarele moştenite şi păstrate cu grijă secole de-a rândul.
Fresce cu caracter religios, mozaicuri extrem de rare, biblioteci înţesate de manuscrise vechi, icoane făcătoare de minuni, miniaturi, artefacte îmbrăcate în aur şi pietre preţioase, daruri primite de la împăraţii bizantini, slavi şi domnitorii români, moaşte sfinte şi, mai presus de toate, o bucată din lemnul Sfintei Cruci alcătuiesc cea mai vastă colecţie de artă creştină din lume, acumulată în decurs de 1000 de ani.
În Sfântul Munte Athos, care are statutul de republică monahală, cu regim administrativ autonom în cadrul Greciei din 1926, îşi caută mântuirea în prezent aproximativ 1.500 de călugări ortodocşi, în 20 de mânăstiri mari, zise împărăteşti, 12 schituri şi un număr necunoscut de comunităţi monastice mici şi sihăstrii (kellia, kalyves, kathismata şi hesychasteri).

Această republică monahală autonomă, a cărei capitală se află la Careia, este condusă de un Areopag restrâns, format din reprezentanţii celor 20 de mânăstiri, în frunte cu 4 epistaţi, care reprezintă puterea executivă.
În Careia îşi are reşedinţa guvernatorul civil. Accesul în Sfântul Munte se face exclusiv prin portul Dafne. Comunicarea şi aprovizionarea se pot face, de asemenea, prin porturile Ouranopolis şi Ierissos.

Organizarea vieţii monahale în Muntele Sfânt este bazată pe regulile cuprinse în cele şapte typikoane (statute), datând din perioada 971-1810 şi ratificate de Conferinţa de la Laussane în 1923.

Viaţa şi practicile religioase de zi cu zi ale călugărilor se desfăşoară strict după regulile bizantine, nemodificate de-a lungul secolelor.
De aceea, pătrunderea în Sfântul Munte echivalează, fără a exagera, cu o întoarcere în timp, în adevăratul sens al cuvântului.
Calendarul Iulian este folosit şi în prezent, astfel că data este decalată cu 14 zile faţă de restul lumii. La răsăritul soarelui, ceasurile indică ora 1.00, iar la apus, acele se opresc în dreptul numărului 12.

Viaţa monahală în Muntele Sfânt urmează stilurile cenobitic, idioritmic şi solitar. Din cele 20 de mânăstiri mari, 11 au stilul de viaţă cenobitic, iar restul de 9 urmează stilul idioritmic.
Aşezămintele româneşti, ca si cele ruseşti, sunt organizate cenobitic, cu exceptia schitului Lacu şi a sihăstriilor.

Organizarea cenobitică presupune o viaţă comunitară.
Călugării nu au avere personală, locuiesc în chiliile din incinta mănăstirii şi se roagă, muncesc şi mănâncă împreună la trapeză. Ei sunt subordonaţi stareţului care se îngrijeşte de toate problemele comunităţii monahale pe care o conduce.
Călugării se trezesc la o oră după miezul nopţii ca să se roage, la început singuri în chiliile lor, apoi împreună în biserică, unde rămân până când se luminează de ziuă.
Masa este urmată de rugăciuni, după care călugării se retrag pentru a aduce la îndeplinire sarcinile primite de la stareţul mânăstirii. Nimeni nu este scutit de muncă, nici măcar stareţul însuşi.
Spre seară, călugării se adună din nou în biserică pentru liturghia de seară (esperinos), apoi merg la masă. După ultima liturghie (apodeipnon), porţile mânăstirii se inchid, iar călugării se întorc în chili, unde citesc şi se roagă până adorm.

In organizarea idioritmică, călugării au avere şi gospodării proprii, aşezate în preajma bisericii mănăstirii, dar în afară de incintă. Dacă din punct de vedere material sunt independenţi, călugării cu organizare idioritmică trăiesc totuşi în comunitate în timpul slujbelor la biserică.
Şi aceste mănăstiri sunt conduse de un stareţ, care veghează la buna desfăşurare a disciplinei şi împlinirii îndatoririlor faţă de biserică a monahilor din mănăstirea respectivă.
În mânăstirile idioritmice, precum şi în schituri, călugării îşi organizează timpul după nevoile personale, dedicându-l rugăciunii şi muncii. Ei se întrunesc doar la liturghia de duminică şi la sărbători. În zilele obişnuite, călugării se roagă în paraclise, în propria chilie sau sihăstrie.

Cele 20 de mânăstiri athonite cu drepturi egale, care conduc tot Muntele Sfânt, sunt următoarele: Mânăstirea Marea Lavră, Mânăstirea Vatoped, Mânăstirea Iviron, Mânăstirea Hilandar, Mânăstirea Dionisiu, Mânăstirea Cutlumus, Mânăstirea Pantocrator, Mânăstirea Xiropotamu, Mânăstirea Zografu, Mânăstirea Dochiariu, Mânăstirea Caracalu, Mânăstirea Fileteu, Mânăstirea Simonos Petra, Mânăstirea Sfântul Pavel, Mânăstirea Stavronichita, Mânăstirea Xenofont, Mânăstirea Grigoriu, Mânăstirea Esfigmenu, Mânăstirea Sfântul Pantelimon şi Mânăstirea Constamonitu.
Dintre acestea, 17 sunt mânăstiri greceşti, una rusească, una bulgară şi una sârbă.
Monahii români aghioriţi, a căror prezenţă în sihăstriile răspândite în tot cuprinsul Muntelui Sfânt este atestată documentar încă din secolul al IX-lea, nu deţin până în prezent o mânăstire împărătească proprie, asemeni grecilor, sârbilor, ruşilor sau bulgarilor.
În ciuda ajutoarelor aduse secole de-a rândul de domnii Ţării Româneşti şi ai Moldovei, depăşind ca însemnătate orice ajutoare slave sau bizantine, singurele aşezăminte româneşti din Muntele Sfânt sunt Schiturile Podromu şi Lacu, în care nevoiesc 58 de călugări.
Schitul Prodromu aparţine Sfintei Mănăstiri a Marii Lavre, în timp ce Schitul Lacu aparţine de Mănăstirea Sfântul Pavel.

Intrarea pe teritoriul Sfântului Munte Athos, privilegiu aparţinând exclusiv bărbaţilor, presupune obţinerea unui permis de vizitare (diamoneterion), de la Biroul Pelerinilor, cu sediul în Salonic.
Permisul, care se ridică de la Biroul din Ouranopolis, cu o zi înaintea plecării spre Sfântul Munte, permite vizitarea unei singure mânăstiri, pentru care se face rezervare, şi este valabil patru zile calendaristice.

Numărul de permise eliberate zilnic de Biroul Pelerinilor pentru Muntele Athos pentru creştinii ortodocşi este de 120.

Accesul în Sfântul Munte se face exclusiv la bordul unor ambarcaţiuni, care pleacă din Ouranopolis la ora 9.45 spre Dafne, portul de unde se ajunge la mânăstirile Zografu, Dochiaru, Xenofont şi Sfântul Pantelimon.
Din Dafne, pelerinii care deţin permis de vizitare pentru mânăstirile Simonpetra, Grigoriu, Dionisiu, Sfântul Pavel şi schitul Sfânta Ana îşi continuă drumul la bordul unei alte ambarcaţiuni.

Accesul în mânăstirile Esfigmenu şi Vatopedu se face prin portul Ierissos.

Legătura între portul Dafne şi Careia, capitala Muntelui Athos, este asigurată de un autobuz, iar din Careia pelerinii au la dispoziţie microbuze pentru a ajunge la mânăstirile sau schiturile pe care doresc să le viziteze.

La intrarea în mînăstire, pelerinii sunt întâmpinaţi cu Loukoumi (rahat turcesc), raki (o băutură alcoolică făcută în casă), cafea grecească şi apă rece.
La ora 4 dupăamiază iau parte la vecernie, alături de întreaga comunitate monahală, după care, conduşi de stareţ, se îndreaptă spre trapeză, pentru masa de seară.
După masă, pelerinii intră în biserică să se închine la icoanele făcătoare de minuni şi la moaştele sfinte, reprezentând odoarele nepreţuite ale fiecărei mânăstiri.
Pentru cei mai mulţi dintre pelerini, slujba de utrenie, săvârşită la ora 4 dimineaţa, rămâne una dintre experienţele cele mai copleşitoare trăite pe parcursul vizitei în Muntele Sfânt.
Atmosfera încărcată de misticism, generată, în penumbra din interiorul bisericii, de incantaţia tulburătoare venită parcă de dincolo de spaţiu şi timp, amplificată de mirosul dulceag de mir din aer, face ca adevărata frumuseţe a Athosului să transpară pelerinilor, iar sufletul acestora să se înalţe spre ceruri purificat.

Fericiţi cei care pot pătrunde taina Sfântul Munte.

marți, 3 martie 2009

Ouranopolis, graniţa cu Muntele Athos

Situat în afara graniţei cu republica monahală Muntele Athos, Ouranopolis reprezintă poarta spre Grădina Maicii Domnului, cum este supranumit Muntele Sfânt, şi, totodată, singura aşezare laică de pe cuprinsul digitaţiei estice a Peninsulei Chalkidiki.
Oraşul ceresc” (traducerea numelui propriu Ouranopolis), cu cele aproximativ 100 de case, îngrămădite în jurul turnului bizantin, zecile de hoteluri, taverne şi magazine de suveniruri, constituie în prezent o pitorească destinaţie de tranzit pentru milioane de pelerini, călugări şi turişti, animaţi de dorinţa de a vedea impunătoarele mânăstiri de pe Muntele Sfânt, dar şi un loc de petrecere a vacanţei în milocul naturii pure, de o frumuseţe cuceritoare.

Casele, nu mai înalte de două niveluri, tencuite în alb, cu acoperişuri roşii de ţiglă şi balcoane de lemn, străduţele înguste pietruite, împodobite cu ghivece de muşcate şi garoafe, de toate culorile, micuţa biserică cu clopotniţă proprie şi nartex de lemn, amplasată în centru, imprimă aşezării scăldate pe două laturi de apele limpezi ale mării un farmec cu totul aparte.

Principalul reper al aşezării îl reprezintă turnul bizantin, cea mai impunătoare structură monumentală din Chalkidiki, construită în secolul al XIV-lea prin strădania mânăstirii Vatopedu.

Turnul a fost incendiat în 1821 şi restaurat puţin după 1865, odată cu construirea unor anexe (o presă pentru producerea uleiului de măsline, un cuptor, grajduri, un atelier de fierărie şi două clădiri care adăposteau muncitorii civili), dintre care se mai păstrează doar turnul, atelierul de fierărie şi casele lucrătorilor.
În 1922, ca soluţie la problema găsirii unor teritorii pe care refugiaţii din Caesaria şi Propontida să se poată stabili definitiv, guvernul elen a decis confiscarea domeniului mânăstiresc din jurul turnului Ouranopolis. Foştii negustori şi ţesători de covoare au locuit în clădirile mânăstireşti abandonate până la construirea primelor case.


Din 1922, turnul, folosit până atunci ca locuinţă pentru administratorii călugări ai fermei, a oferit adăpost timp de 10 ani unei familii de scriitori, formată dintr-o australiancă şi un scoţian, ajunşi în zonă la scurt timp după sosirea refugiaţilor din Caesaria şi Propontida.
Aceştia au sprijinit tânăra comunitate prin asigurarea asistenţei medicale şi aprovizionarea cu medicamente, precum şi prin încurajarea producereii de covoare ţesute manual, meşteşug adus de refugiaţii din Asia Mică.

În 1928, în zonă se formase deja o mică comunitate cu 90 de case, numită Prosforion, aparţinând administrativ oraşului Ierissos.
În 1946, numele aşezării a fost schimbat în Ouranopolis, drept referire la oraşul antic cu acelaşi nume, devenind astfel o aşezare cu drepturi depline.

Despre turnul antic din Ouranopolis, căruia i se datorează denumirea actualei aşezări de la graniţa cu Muntele Athos, nu se cunosc prea multe lucruri.
Este sigur că a fost ridicat în jurul anului 300 Î.C. de către Alexarhos, fratele regelui macedonean Cassandru, dar poziţia exactă a acestuia a rămas, până în prezent, necunoscută.

Turnul înalt din piatră, cu ferestre înguste la partea superioară, stă mărturie, de peste şase veacuri, atacurilor piratereşti din apropierea Muntelui Athos.

Intrarea în turn se face printr-o curte exterioară şi o uşă masivă de lemn, consolidată cu ţinte metalice.
O scară abruptă duce la etajele superioare, unde două balcoane din lemn stau agăţate într-o poziţie precară de zidurile exterioare.
Aici se găseşte o capelă de mici dimensiuni, iar vulturul bizantin cu două capete săpat în piatra de la etaj demonstrează vârsta clădirii.
Capela a fost utilizată de localnici cu mult timp înainte ca biserica să fie construită.
Complet restaurat, turnul bizantin funcţionează în prezent ca muzeu al antichităţilor creştine din Chalkidiki, găzduind ocazional expoziţii ale artiştilor locali.
Promenada din zona portului, în lungul căreia se înşiruie restaurante şi cafenele, oferă privirii spectacolul grandios al îmbarcării şi debarcării a sute şi mii de vizitatori odată, sosiţi din toate colţurile lumii.

Din Ouranopolis pleacă zilnic numeroase ambarcaţiuni spre Muntele Athos.

Fericiţii posesori ai permisului de rezidenţă (diamoneterion) pentru o vizită de 4 zile la una dintre mânăstirile Sfântului Munte pornesc spre portul Dafne la bordul unui vaporaş, care pleacă din Ouranopolis la ora 9.45.

Excursiile organizate pentru turişti în jurul peninsulei Athos, la bordul unor ambarcaţiuni de mare capacitate, au durata de 3 ore şi costă în jur de 15 €.

Pe insuliţele şi atolii Drenia şi Amouliani, situate în golful Provlakas, se poate ajunge în numai 15 minute cu bărcile cu motor sau caiacul.

O alternativă la transportul cu barca cu motor spre insula Amouliani, pe care trăiesc în prezent aproximativ 500 de familii de pescari, o reprezintă vaporaşul privat Megalexandros.

Ouranopolis se găseşte la 55 km nord-est de Ormos Panagias, orăşelul-port de pe coasta estică a Sithoniei, de unde sunt organizate zilnic croaziere în zona Muntelui Athos pentru turiştii din staţiunile estivale ale Sithoniei, şi la aproximativ 82 km nord-est de Neos Marmaras.

Drumul parcurs cu maşina de la Neos Marmaras, via Ormos Panagias, la Ouranopolis reprezintă o experienţă de călătorie, pe care nici drumul dinspre Salonic prin Paleohori, Neohori, Stagira, Ierissos, Nea Roda, Ouranopolis şi nici varianta prin Paleohori, Megali Panagia, Gomati, Ierissos, Nea Roda, Ouranopolis nu o pot egala.

Priveliştea oferită de drumurile costiere între Ormos Panagias şi Pirgiadikia, respectiv între Develiki şi Tripiti, asupra golfului Singitikos şi insulelor Amouliani şi Drenia este de-a dreptul copleşitoare.

Printre produsele locale care pot fi cumpărate ca amintire din Ouranopolis se numără bijuteriile din aur, icoanele pictate în mânăstirile Sfântului Munte şi covoarele tradiţionale ţesute manual.

Adevărate opere de artă, icoanele pictate manual în atelierele mânăstirilor pot fi uşor deosebite de imitaţiile ieftine, imprimate pe lemn, datorită ştampilei aplicate pe spate şi semnăturii, care certifică că nu reprezintă obiecte de patrimoniu.

În ceea ce priveşte covoarele ţesute manual, deşi nu sunt tocmai la îndemâna oricărui cumpărător, prin autenticitate şi frumuseţe îşi merită pe deplin banii (aproximativ 1.500 €/mp).

Alte produse, mai accesibile ca preţ, care pot fi oferite în dar prietenilor şi rudelor la întoarcerea în România sunt: mierea şi tsipouro, o băutură alcoolică de 30-40° tărie, pe care fiecare gospodărie din Ouranopolis o produce în mod tradiţional.

Izolat de lume până la începutul anilor '60, printr-un decret datând din perioada antică, prin care se interzicea construirea de drumuri „pe care să meargă roţi” spre Muntele Athos, Ouranopolis este legat în prezent de Salonic de o şosea modernă, datorită căreia aşezarea sărăcăcioasă de altădată s-a transformat în numai câteva decenii într-o înfloritoare destinaţie turistică.

Deşi liniştea care domnea altădată peste vechiul domeniu mânăstiresc este astăzi doar o amintire, Ouranopolis rămâne, cel puţin pentru moment, un loc în care frumuseţea naturală de o puritate extraordinară şi sentimentul copleşitor al apropierii de locurile sfinte îşi pun amprenta definitiv, făcându-te să revii ani şi ani de-a rândul.