marți, 17 februarie 2009

Plajele din Neos Marmaras

Între Nikiti şi Toroni, apele Mării Egee, care scaldă coasta vestică a Sithoniei, se constituie într-o acumulare incomensurabilă de albastru ultramarin, cu treceri spre verde turcoaz, contrastând puternic cu albul plajelor nisipoase, înşiruite de-a lungul ţărmului dantelat, în zeci de golfuri şi golfuleţe, înconjurate de o vegetaţie abundentă.


Amenajate sau nu, plajele din Neos Marmaras şi cele din împrejurimi imprimă peisajului o frumuseţe cu totul aparte.
Plage”, principala plajă turistică din Neos Marmaras, este situată în partea de sud a staţiunii, nu departe de centru, în direcţia Porto Carras.

Mai îngustă comparativ cu plaja din Mamaia, cu care românii sunt obişnuiţi, dar mult mai bine întreţinută, „Plage”, care se întinde pe cca 1,5 km lungime şi cca 15-30 m lăţime, a fost distinsă de organizaţiile internaţionale de ecologie cu „Steagul Albastru” pentru puritatea apei şi mediul curat.
Intrarea în apă este mediu înclinată, iar nisipul are granulaţia variabilă.
Aici, iubitorii sporturilor pe plajă au la dispoziţie terenuri de volei şi baschet, iar amatorii de sporturi nautice se pot bucura de beneficiile schiului nautic, windsurf-ului, precum şi de plimbări cu „banana”.
Nu departe de plajă, de cealaltă parte a şoselei spre Porto Carras, care urmăreşte linia ţărmului, sunt amplasate numeroase baruri, taverna şi chioşcuri, care facilitează turiştilor accesul la produsele de consum preferate.
Pe unele sectoare, plaja este amenajată de proprietarii localurilor situate peste drum cu umbrele şi şezlonguri. Acestea pot fi folosite pe perioada şederii la plajă, contra unei consumaţii constând, după preferinţă, din sucuri, cafea, îngheţată sau bere, sau se pot închiria pentru 5-7 €/zi.
Plage” se prelungeşte spre sud până la plaja „Kohi”, aparţinând complexului Porto Carras.
Paradisos”, cea de a doua plajă turistică din Neos Marmaras, se găseşte la cca 1,5 km nord-vest de centru, într-un golf cu lungimea de cca 1 km, săpat în ţărmul stâncos din şisturi cristaline.

Galerie foto Milikas
Paradisos este o plajă cu nisip fin la extremităţile golfului şi pietricele în zona mediană a acestuia, mult mai puţin aglomerată decât „Plage”. Deşi mult mai îngustă comparativ cu plaja principală din Neos Marmaras, „Paradisos” este ideală pentru familiile cu copii, datorită intrării line în apă.
Insula Kelyfos vazută de pe plaja "Paradisos"
Atenţie! În preajma stâncilor iţite din apă, în extremităţile golfului, sunt prezente colonii de arici de mare, a căror înţepătură este extrem de periculoasă. Apa este limpede, aşa încât aceştia se pot vedea cu uşurinţă.

Stâncile în jurul cărora se aciuiază aricii de mare
Arici de mare
Faptul că în zona centrală a golfului, plaja este extrem de îngustă, lăţimea acesteia nedepăşind 5-6 m, nu trebuie să vă sperie. Spre capete, plaja se lărgeşte, ajungând la 20-25 m lăţime.

Plaja îngustă cu pietricele din zona centrală a golfului

Plaja nisipoasă, care se lăţeşte înspre extremitatea nordică a golfului
Plaja este mărginită de un drum de acces betonat, care se termină în capătul nordic al golfului.
De cealaltă parte a drumului, se dispun, unele lângă altele, mici hoteluri, bungalouri, apartamente, studiouri şi locuinţe particulare, care oferă servicii de cazare, precum şi câteva baruri şi restaurante.


În Porto Carras sunt accesibile încă două plaje: „Kohi”, în dreptul staţiunii, situată în prelungirea supraaglomeratei „Plage”, şi „Limanakia”, la sud.
Kohi” constituie de multă vreme unul dintre cele mai selecte locuri de întâlnire pentru tinerii cu un standard de viaţă ridicat, iar, drept urmare, preţurile practicate aici se situează la nivelul aşteptărilor acestora.

Plaja "Kohi"
Plaja „Kohi” este amenajată cu şezlonguri şi umbreluţe, puse gratuit la dispoziţia clienţilor hotelurilor de lux din Porto Carras.
Pentru vizitatori, intrarea pe plajă este taxată cu suma de 5 €, rambursabilă în cazul în care se face dovada achiziţionării unui bun oarecare din incinta complexului.
Limanakia” este o plajă mică, nisipoasă, cu mult mai liniştită comparativ cu „Kohi”.


La nord de „Paradisos” şi dincolo de Porto Carras, iubitorii naturii virgine se pot bucura în voie de intimitatea oferită de cele câteva plaje sălbatice (Tripotamos, Gregoriatiko, Koutsoupias şi Azapiko), care, datorită frumuseţii peisajului, fac concurenţă neloială plajelor „Plage”, „Kohi” şi „Limanakia”, situate printre cele mai curate din Europa.
Plajă se poate face şi pe insula Kelyfos, în prezent nelocuită, care atrage anual mii de scufundători, amatori de fotografii subacvatice spectaculoase.

Recomandare
Dacă doriţi să faceţi economii, cumpăraţi din magazinele cu articole de plajă o umbrelă şi o saltea pneumatică, pe care să le folosiţi pe toată durata sejurului. La plecare, le puteţi lăsa noilor veniţi sau le puteţi păstra pentru vacanţa următoare. Costul umbrelei nu depăşeşte 5 €, iar o saltea costă aproximativ 4-5 €.

luni, 16 februarie 2009

Bugetul necesar vacanţei în Neos Marmaras

Pentru evaluarea bugetului necesar petrecerii vacanţei în Neos Marmaras trebuie să luaţi în calcul costurile aferente transportului, cazării, mesei, excursiilor, cumpărăturilor, petrecerii timpului liber, precum şi posibilitatea apariţiei unor cheltuieli neprevăzute.
În funcţie de perioada în care doriţi să vă petreceţi vacanţa, de mijlocul de transport ales pentru a ajunge la destinaţie, de gradul de confort al locului de cazare, de preferinţele legate de masă şi, nu în ultimul rând, de modul de petrecere a timpului liber, costul unei vacanţe în Neos Marmaras poate varia între 200–500 €/persoană (buget mic) şi 500-1000 €/persoană (buget mediu).
Dacă vreţi să faceţi economii sau dispuneţi de un buget limitat, ar fi bine să alegeţi ca perioadă de vacanţă lunile iunie sau septembrie, când şansele de a gasi locuri bune de cazare la tarife semnificativ reduse sunt mari.
Preţurile serviciilor de cazare cresc direct proporţional cu apropierea de sezonul de vârf, când, de regulă, ajung cu 25-30 % mai mari faţă de preţurile de la început de sezon şi cu 40-50 % mai mari comparativ cu preţurile din extrasezon.
Apartamentele închiriate în regim de autogospodărire sunt preferatele familiilor sau grupurilor alcătuite din 4-5 persoane, care merg în Grecia pe cont propriu, de obicei, pentru o vacanţă cu durata mai mare de 7 zile.

Apartamentele, o variantă de cazare accesibilă în lunile iunie şi septembrie
Aceste unităţi de cazare dispun, de regulă, de două dormitoare, o zonă de relaxare, care, la nevoie, se poate transforma într-un al treilea dormitor, bucătărie şi baie. Bucătăria, prevăzută cu o plită electrică cu două ochiuri, frigider, vase de gătit, pahare, veselă şi tacâmuri, oferă condiţii elementare de gătit turiştilor care vor să mănânce ieftin şi bine.
Camerele duble sau triple din hotelurile obişnuite nu dispun de bucătărie, iar preţul acestora este, de regulă, mai ridicat decât al studiourilor amplasate în hotelurile cu apartamente.
Studiourile închiriate în regim de autogospodărire oferă, în esenţă, aceleaşi facilităţi ca apartamentele, cu deosebirea că acestea dispun de un singur dormitor, care include bucătăria, şi de baie.
Rezervarea locului de cazare direct de la furnizorii de servicii, indiferent dacă este făcută înaintea plecării din România sau la sosirea în Neos Marmaras, vă poate aduce o reducere de până la 30 % la cheltuielile de cazare.
Cei care preferă să-şi rezerve serviciile de cazare prin intermediul agenţiilor de turism, la pachet cu servicii de transport, pot beneficia de o reducere cu 10 % a costurilor transportului cu avionul şi cu 7 % a transportului cu autocarul, în condiţiile în care achită integral costul pachetului de servicii până la începutul lunii aprilie.
În ceea ce priveşte transportul cu autoturismul, călătoria împreună cu alte 3 persoane poate reduce costurile unitare cu până la 50% comparativ cu costurile de călătorie cu autocarul.
Mâncarea, în general, accesibilă ca preţ, nu este întotdeauna ieftină. Supermarketurile sunt locurile în care puteţi găsi tot ceea ce aveţi nevoie, de multe ori la preţuri mai scăzute ca în România.
Pentru turiştii care preferă să-şi gătească singuri, magazinele specializate oferă o gamă variată de fructe de mare, peşte, carne şi produse din carne, numai bune de pus pe grătar.
Cele mai populare locuri de luat masa în Neos Marmaras sunt tavernele tradiţionale, mici localuri nepretenţioase, cu preţuri accesibile, în care, de multe ori, meniul este tradus în limbile engleză şi germană. Alegeţi-le pe cele în care mănâncă localnicii şi veţi constata cu surprindere că acestea servesc mâncare mai gustoasă, mai ieftină şi mai variată.
Excursiile la diferite obiective turistice vă pot aduce, de asemenea, economii, dacă decideţi să le faceţi pe cont propriu.
Economii considerabile puteţi face şi la cumpărăturile de ocazie şi suveniruri, tocmindu-vă pentru fiecare obiect în parte.

În ceea ce priveşte cheltuielile alocate petrecerii timpului liber, decizia vă aparţine.

Vă puteţi petrece serile plimbându-vă pe malul mării şi admirând spectaculoasele apusuri de soare, fără să vă coste nimic, să mergeţi la o pizza şi o bere, pentru 10 €/persoană sau să vă risipiţi banii alocaţi pentru mâncarea pe 2-3 zile într-una din tavernele cu specific pescăresc din portul turistic.

sâmbătă, 14 februarie 2009

Magazine în Neos Marmaras

Magazine nealimentare

Ca orice staţiune turistică din Grecia de Nord, Neos Marmaras abundă în magazine de suveniruri şi magazine cu articole de plajă, magazine de bijuterii, magazine de artă greacă, magazine de confecţii, încălţăminte şi marochinărie.
La dispoziţia vizitatorilor se află şi un magazín de blănuri şi produse din piele.
Magazinele sunt deschise, în general, între orele 8.00 şi 13.00, închid până în jurul orei 17.00, după care rămân deschise până la ora 20.00 sau 21.00.
În magazinele de suveniruri sunt comercializate vederi, cărţi despre Grecia, editate în principalele limbi vorbite la nivel internaţional, dar cu puţin noroc şi în limba română, tricouri inscripţionate, căni din ceramică sau porţelan, brelocuri, mătănii, obiecte de podoabă, săpunuri, parfumuri, bureţi de mare, scoici, obiecte de artizanat, băuturi tradiţionale, dulceţuri, ulei de măsline, covoare ţesute manual etc.
Magazinele de artă greacă atrag turiştii cu obiecte de podoabă (mărgele, brăţări, cercei, inele, pandantive, broşe), executate din cele mai diverse materiale (lemn de măslin sau chiparos, os, sticlă, metal, pietre semipreţioase), icoane pe lemn şi sticlă, statuete, vase, precum şi obiecte de artizanat.

Magazin de artă greacă
Oferta magazinelor de bijuterii este suficient de bogată încât să te zăpăcească, de la piese din argint şi aur de la câteva zeci de euro, până la sute şi chiar mii de euro.
Preţurile reflectă întrutotul valoarea materialului, iar dacă gramul de argint poate fi mai ieftin decât în România, gramul de aur este, de regulă, mai scump. Atenţie, însă, la falsuri!
Magazinele de marochinărie oferă poşete, genţi şi valize din piele la preţuri accesibile, dar de o calitate variabilă.
Singurul magazin de blănuri şi produse din piele comercializează haine lungi sau scurte, cape, căciuli, gulere, şepci şi mănuşi, pentru toate gusturile şi buzunarele, de la articole de o calitate mediocră, până la modele de lux.
Daca vă hotărâţi totuşi să cumpăraţi ceva, nu uitaţi: totul se negociază!

Magazine alimentare şi mixte

În Neos Marmaras se găsesc câteva supermarketuri, marketuri şi chioşcuri, magazine de produse alimentare specializate (brutărie, pescărie, măcelărie, aprozar), precum şi un magazín de produse naturale.
Supermarketurile
sunt amplasate, de regulă, în afara aşezării, pe şoseaua ce face legătura cu localităţile învecinate (Nikiti, Porto Carras), în timp ce marketurile pot fi întâlnite la tot pasul, din centru şi până către marginile staţiunii.

Aproape tot timpul deschise, aceste magazine mixte comercializează aceleaşi tipuri de produse ca şi supermarketurile şi marketurile din România.

Iată câteva preţuri informative ale principalelor produse de consum solicitate de turişti:

  • Apă plată 2,2 -2,7 €/bax (6 sticle x 1,5 l)
  • Bere Haineken 0,9-1,2 €/doza de 500 ml
  • Bere Mythos 0,6 €/ doza de 500 ml
  • Cafea Jacobs 3,7-4,2 €/500 g
  • Coca Cola 1,25 €/sticla de 1,5 l şi 0,6 €/doza de 330 ml
  • Conserve carne 1,52 €/cutia
  • Conserve peşte 1-1,79 €/cutia
  • Hârtie igienică 0,9 €/ rola
  • Lămâi 1,25 €/kg
  • Lapte 1,18-1,40 €/cutie
  • Metaxa 5* 11 €/l
  • Plăcintă cu brânză 1-2 €/bucată
  • Pâine 1-1,5 €
  • Piersici 3-3,7 €/kg
  • Mere 1,7-2,15 €/kg
  • Pere 1,85-2 €/kg
  • Cireşe 4,5-5,5 €/kg
  • Căpşuni 1,8 €/kg
  • Pepene verde 1,2 €/kg
  • Portocale 0,95-1,2 €/kg
  • Banane 2 €/kg
  • Roşii 1,85 €/kg
  • Ceapă verde 0,5 €/legătura
  • Ardei gras 2,5 €/kg
  • Castraveţi 1,8 €/kg
  • Caşcaval 6,5-11 €/kg
  • Brânză telemea 3,5-6,3 €/kg
  • Salam 7,5 €/kg
  • Salam feliat 1,8 €/pachet
  • Carne porc 4-6 €/kg
  • Carne vită 3,69-4,29 €/kg
  • Carne miel 6 €/kg
  • Creveţi 14-28 €/kg
  • Alune 2,9 €/kg
  • Fasole boabe 1,7-3,5 €/kg
  • Ouzo 4,59 €/750 ml şi 6-7 €/1000 ml
  • Vin 1,93-2,17 €/2 l şi 5-9 €/700 ml
  • Glyka Koutaliou 3 €/borcan

Feriţi-vă, totuşi, să faceţi cumpărături în marketurile situate în zona centrală, deoarece acolo preţurile sunt semnificativ mai mari.

Pescăria” (Ihtiopoleio) comercializează o gamă extrem de variată de fructe de mare şi peşte, al căror preţ rămâne, din păcate, greu accesibil românilor sosiţi în staţiune.

Pălămidă, 18 €/kg

Peştele mărunt (gavros), cel mai ieftin sortiment din magazin (5 €), depăşeşte cu 30 % preţul cărnii de porc per kilogram, în timp ce pălămida, care se vinde cu 18 €/kg, este de aproape 5 ori mai scumpă decât brânza telemea sau de 6 ori mai scumpă decât carnea de vită sau oaie. Există însă şi specii de peşte, cum ar fi Dorada (Faggri), al căror preţ ajunge la 38 €/kg.

Măcelăria” (Kreopoleio) oferă carne de miel, capră, porc şi vită, precum şi preparate din carne: hamburgeri, chiftele şi cârnaţi.

O variată gamă de fructe şi legume de producţie indigenă sau importate se găsesc nu doar în supermarketuri şi marketuri ci şi în magazinele de profil (Frotta), extrem de bine aprovizionate.

Plantele aromatice (oregano, măghiran şi cimbru) şi condimentele, care se vând vrac în magazinul de produse naturale situat în centrul Neos Marmaras, sunt, de regulă, mai ieftine decât în supermarketurile româneşti.

Recomandare:

Când mergeţi la cumpărături este bine să aveţi la îndemână transcrierea alfabetului grec. Etichetele produselor sunt scrise cu caractere greceşti mici de tipar.

Α α Alpha

Β β Beta

Г γ Gamma

Δ δ Delta

Ε ε Epsilon

Ζ ζ Zeta

Η η Eta

Θ θ Theta

Ι ι Iota

Κ κ Kappa

Λ λ Lambda

Μ μ Mu

Ν ν Nu

Ξ ξ Xi

Ο ο Omicron

Π π Pi

Ρ ρ Rho

Σ σ Sigma

Τ τ Tau

Υ υ Upsilon

Φ φ Phi

Χ χ Chi

Ψ ψ Psi

Ω ω Omega

joi, 12 februarie 2009

Locuri de luat masa în Neos Marmaras

Neos Marmaras dispune de numeroase locuri de luat masa, cele mai multe, din păcate, mediocre şi scumpe.
În Grecia, locurile de luat masa se împart, în funcţie de meniul servit şi facilităţile oferite, în mai multe categorii: estiatorion, taverna, psarotaverna, psistaria, ouzeri, pitsaria, kafeneon, zacharoplasteion.
Estiatorion (restaurant), care oferă cea mai variată gamă de mâncăruri şi băuturi, este frecventat de greci doar cu prilejul unor evenimente speciale.
Restaurantele se deschid la ora prânzului şi închid după miezul nopţii în timpul săptămânii, iar vinerea şi sâmbăta la 2.00-3.00. a.m.
Puţine localuri de acest gen din Neos Marmaras merită vizitate, iar acelea mai mult pentru priveliştea oferită şi atmosferă decât pentru specialităţile culinare pregătite.
Dacă în ciuda acestui avertisment ţineţi, totuşi, să luaţi masa într-o seară la restaurant, evitaţi localurile din centru, destinate, în special, turiştilor.
Alegeţi restaurantele în care mănâncă localnicii şi veţi constata cu surprindere că acestea servesc mâncare mai gustoasă, mai ieftină şi mai variată.

Cele mai populare locuri de luat masa în Neos Marmaras sunt tavernele tradiţionale, mici localuri nepretenţioase, cu preţuri accesibile, în care, de multe ori, meniul este tradus în limbile engleză şi germană.
Diferenţa dintre taverna şi estiatorio este mai mult de formă, decât de conţinut.

În taverna, decorarea mesei şi maniera în care preparatele sunt servite constituie amănunte mai puţin importante decât în estiatorio.

Accentul se pune pe ceea ce se află în farfurie şi pe atmosfera relaxată, lipsită de formalism, din jur.

Mesele sunt acoperite cu feţe de masă de unică folosinţă, din hârtie, care se schimbă după fiecare client, tacâmurile sunt aşezate în mijlocul mesei, la fel ca şi sticlele sau carafele cu băutură.
Taverna tradiţională (Parthenonas)

Taverna tradiţională cu vedere la mare

Printre cele mai solicitate feluri de mîncare servite într-o taverna, în afară de aperitive, se numără: moussaka, pastitsio, stifado şi paidakia, la care se adaugă chiftelele, cartofii prăjiţi, salata de roşii, peştele, caracatiţa, creveţii, calmarii, brânza Feta, măslinele, dolmadakia, tzatziki, salata de vinete.

Preţurile sunt cam aceleaşi în localurile de acest gen: între 6 si 8 € o porţie de grătar de porc sau pui, între 8 şi 15 € o porţie de peşte sau fructe de mare, 5 € salata grecească.

Insă, indiferent de felul comandat (şnitel, file de porc, caracatiţă), acesta este servit cu garnitură de cartofi prajiţi şi, uneori, tzatziki, incluse în preţ.

Preţul unei porţii de plăcintă este de 1,5-2 €, iar al unei prăjituri de cca 2-2,5 €/bucată.
Berea costă 2,5-3,5 € sticla de 500 ml, vinul de masă 3 €/carafa de 500 ml sau 16-30 €/sticla de 700 ml, ouzo 3-5 €/50 ml.

Ca o regulă generală, dacă majoritatea clienţilor din taverna unde v-aţi oprit să mîncaţi sunt greci, puteţi fi siguri că veţi avea parte de o masă pe cinste. Dacă marea majoritate a clinţilor este constituită din turişti, ar fi bine să nu vă pripiţi.

Unele localuri cu pretenţii obişnuiesc să perceapă o taxă suplimentară pentru faţa de masă de unică folosinţă şi pâine, în valoare de 0,7-2 €/persoană.

Pâinea proaspătă este garantată în cele mai multe localuri, fiind achiziţionată ulterior lansării comenzii.

Alte localuri obişnuiesc să servească pâine proaspăt prăjită.

Psarotaverna, local specializat în mâncăruri din fructe de mare şi peşte, situat, de obicei, pe malul mării, reprezintă, fără îndoială, cel mai costisitor loc de luat masa în Neos Marmaras.
Psarotaverna
În ciuda amplasamentului spectaculos, vederii la mare şi decorului tradiţional alb-albastru, înnobilat de ghivece de muşcate şi petunii de toate culorile, cele câteva localuri de acest gen din centrul Neos Marmaras nu merită vizitate.
Destinate în special turiştilor cu buget mare de vacanţă, acestea practică preţuri neobişnuit de ridicate, iar calitatea felurilor servite se situează frecvent sub aşteptări.
Psistaria, localul care servesc exclusiv mâncăruri din carne pregătite la grătar, nu trebuie confundat cu pitsaria, echivalentul pizzeriilor locale.

Ouzeri
sunt mici localuri care servesc ouzo - bautura alcoolică tradiţională cu aromă de anason, vin, bere şi cafea, aproape întotdeauna însoţite de gustări consistente (meze), de o mare diversitate (caracatiţă, chiftele, creveţi, salată de icre, calmari, salată de vinete, brânzeturi, tzatziki, cartofi, sfeclă şi salată de fasole boabe), care pot înlocui cu succes dejunul sau cina.

Atmosfera din aceste localuri este foarte relaxată şi informală, iar clienţii greci par să se cunoască de o viaţă.

Zacharoplastia
(cofetării) servesc o gamă variată de pateuri, prăjituri şi îngheţată, la pachet sau la mesele amplasate afară, pe trotuar. Aceste localuri mai oferă, de regulă, cafea, sucuri şi apă plată.

Kafeneon
este un local asemănător barurilor sau pub-urilor de cartier, deschis până după miezul nopţii, în care se serveşte cafea, băuturi alcoolice greceşti, bere, retsina, însoţite, de obicei, de gustări mai puţin sofisticate.

Acest tip de local, frecventat cu precădere de bărbaţii trecuţi de prima tinereţe, constituie locul de întâlnire al localnicilor, care îşi petrec aici cea mai mare parte a zilei în faţa unei ceşcuţe de cafea sau a unui pahar de ouzo.

Recomandări:

  • Luaţi masa acolo unde mănâncă localnicii, alegând felurile preferate de aceştia!

  • Nu comandaţi fără să vedeţi preţul felului de mâncare ales!

  • Dacă aveţi nedumeriri legate de un anumit fel de mâncare, nu ezitaţi să mergeţi împreună cu chelnerul în bucătărie, pentru a vedea produsele oferite, şi arătaţi-i exact ce doriţi.

marți, 10 februarie 2009

Posibilităţi de cazare în Neos Marmaras

Exceptând perioadele de vârf sezonier, găsirea unui loc de cazare în Neos Marmaras nu ridică probleme deosebite.
Posibilităţile de cazare sunt extrem de variate (hoteluri, apartamente şi studiouri complet echipate, bungalouri, vile, camere de închiriat, case tradiţionale, pensiuni, campinguri), iar facilităţile oferite turiştilor diferă, în funcţie de preferinţe şi de bugetul alocat satisfacerii acestora, de la categoria L (lux) la categoria E (inferior).
Categoriile acordate unităţilor de cazare descresc de la A la E.
Conform noului sistem de clasificare adoptat pe plan internaţional, categoria L (lux) este echivalată cu 5*****, A cu 4****, B cu 3***, C cu 2**, iar D şi E cu 1*.
Preţurile serviciilor de cazare cresc direct proporţional cu apropierea de sezonul de vârf, când, de regulă, ajung cu 25-30 % mai mari faţă de preţurile de la început de sezon şi cu 40-50 % mai mari comparativ cu preţurile din extrasezon.
Cazarea negociată direct cu proprietarii hotelurilor familiale sau vilelor, poate fi uneori mai avantajoasă comparativ cu ofertele agenţiilor de turism din România.
O cameră pentru trei persoane se găseşte mai uşor decât una single, iar preţul scade, de regulă, cu creşterea duratei de şedere.
Exceptând hotelurile de categoria L, A şi B, care includ în serviciile oferite micul dejun, cele mai multe dintre unităţi se rezumă strict la cazare.
Hoteluri

Hotelurile din Neos Marmaras şi zonele adiacente (Porto Carras şi Parthenonas) sunt clasificate de la L la E, majoritatea celor din categoriile superioare, puţine la număr, fiind situate în zonele Porto Carras şi Parthenonas.
Hotelul Meliton din Porto Carras
Cele trei hoteluri de categoria L, situate în Porto Carras, dispun de 657 de camere, săli de spectacole şi de conferinţe, cinema, săli de banchete, terenuri de tenis, golf, şcoală de echitaţie, cazinouri şi un port privat.
Preţul unei camere duble într-un hotel de categoria L variază, în funcţie de sezon, între 150 € şi 350 €/zi.
Hotelurile de categoria C, cele mai multe, se găsesc în Neos Marmaras şi au, în general, aspectul unor vile cu 2-3 etaje, cu 10-25 camere.
Acestea sunt aglomerate pe întreaga perioadă a sezonului estival şi, nu de puţine ori, chiar în extrasezon.
O cameră dublă într-unul din hotelurile de categoria C costă, în medie, între 40 € şi 65 €/zi.
Hotelurile de categoria D, mai puţine decât cele din categoria C, deşi asemănătoare ca aspect şi număr de camere, sunt mai ieftine, dar oferă o gamă restrânsă de facilităţi.
Multe dintre camerele de hotel de categoria B şi C sunt rezervate de agenţiile turistice în perioada sezonului, dar, adesea, primăvara şi toamna sunt disponibile la preţuri extrem de accesibile în raport cu facilităţile oferite.
Indiferent de categorie, serviciile de curăţenie şi întreţinere funcţionează ireproşabil.
Pentru lista completă a hotelurilor din Neos Marmaras, accesaţi site-ul autorităţii naţionale elene, responsabile de activitatea din turism (http://www.grhotels.gr/index.asp?p=44&LG=1).

Apartamente complet echipate

Mai convenabile ca preţ şi facilităţi decât hotelurile sunt apartamentele şi studiourile complet echipate, amplasate în hoteluri cu 2-3 etaje.
Apartamentele închiriate în regim de autogospodărire sunt preferatele familiilor alcătuite din 4-5 persoane, venite în Grecia pe cont propriu, de obicei, pentru o vacanţă cu durata mai mare de 7 zile.
Aceste unităţi de cazare dispun, de regulă, de două dormitoare, o zonă de relaxare, care, la nevoie, se poate transforma într-un al treilea dormitor, bucătărie şi baie. Bucătăria, prevăzută cu o plită electrică cu două ochiuri, frigider, vase de gătit, pahare, veselă şi tacâmuri, oferă condiţii elementare de gătit turiştilor care vor să mănânce ieftin şi bine.
Camerele duble sau triple din hotelurile obişnuite nu dispun de bucătărie, iar preţul acestora este, de regulă, mai ridicat decât al studiourilor amplasate în hotelurile cu apartamente.



Preţul mediu al unui apartament complet echipat de categoria C variază, în funcţie de perioadă, între 40 € şi 100 €/zi.
Studiourile închiriate în regim de autogospodărire oferă, în esenţă, aceleaşi facilităţi ca apartamentele, cu deosebirea că acestea dispun de un singur dormitor, care include bucătăria, şi de baie.
Clasificarea acestor unităţi de cazare este făcută după facilităţile oferite, ca şi în cazul hotelurilor.
În Neos Marmaras şi zonele adiacente se găsesc apartamente şi studiouri complet echipate, clasificate de la L la E.
Cele mai multe, clasate în categoria C, se situează în centrul Neos Marmaras şi pe plaja Paradisos.

Preţul mediu al unui studio complet echipat de categoria C variază, în funcţie de perioadă, între 50 € şi 75 €/zi.
Bungalouri
Aceste unităţi de cazare sunt reprezentate prin case de vacanţă cu cel mult un etaj, adăpostind cca 4-8 camere duble, studiouri sau apartamente, înconjurate de verdeaţă şi amplasate pe malul mării, unde alcătuiesc adevărate complexe estivale, dispunând de diferite facilităţi (piscină, bar, restaurant, magazine, teren de sport etc).
Majoritatea bungalourilor din Neos Marmaras sunt încadrate în categoriile B şi C.

Preţul mediu al unei camere duble în bungalourile de categoria B variază, în funcţie de perioadă, între 90 € şi 180 €/zi, echivalent cu preţul unui apartament în bungalourile de categoria C.

Camere de închiriat

Camerele de închiriat reprezintă o alternativă deloc neglijabilă la serviciile de cazare oferite de hoteluri, uzitată frecvent în perioadele de vârf sezonier de către turiştii aflaţi în tranzit sau de cei care nu obişnuiesc să-şi rezerve din timp locuri de cazare.
Camerele de închiriat pot fi uşor reperate după indicatoarele inscripţionate cu cuvintele „Rooms to let”, „Domatia” sau „Zimmer Frei”, expuse la vedere în faţa caselor.



Teoretic, închirierea acestor unităţi de cazare este strict controlată şi autorizată de guvern, iar clasificarea, în funcţie de facilităţile oferite, variază de la A la E.

Case tradiţionale

Numeroase aşezări rurale vechi din Grecia, abandonate cu câteva decenii în urmă, ca urmare a migrării populaţiei, în căutare de locuri de muncă, spre zonele din apropiere, în plină dezvoltare, sunt incluse într-un program de conservare a autenticităţii şi păstrării tradiţiilor, operat de autoritatea naţională din domeniul turismului.
Programul, care urmăreşte readucerea la viaţă a comunităţilor pe cale de dispariţie, sprijină refacerea caselor tradiţionale greceşti şi repunerea acestora în stare de funcţionare, prin instalarea de facilităţi moderne, în condiţiile prezervării stilului original.
Descoperit în anii `80 de un grup de turişti străini, care, entuziasmaţi de aspectul pitoresc al aşezării, au început să cumpere case abandonate şi să le refacă, Parthenonas este astăzi unul dintre cele mai frumoase sate montane tradiţionale din Grecia de Nord, aflat în stare de conservare.


Multe dintre casele refăcute oferă servicii de cazare, iar altele funcţionează ca restaurante sau taverne.

În funcţie de facilităţile oferite, casele tradiţionale din Parthenonas se încadrează în categoriile B şi C.
Cazarea în case tradiţionale, deşi nu tocmai ieftină, rămâne, totuşi, pentru din ce în ce mai mulţi turişti o experienţă care nu trebuie sub nici o formă ratată.

Pensiuni

Pensiunile familiale reprezintă o alternativă mai accesibilă la cazarea în hoteluri sau apartamente complet echipate, mai ales în situaţia în care contractarea serviciilor este negociată direct cu proprietarii.
Majoritatea sunt clădiri noi, cu 6-8 camere duble sau triple, dispunând, nu de puţine ori, de facilităţi similare celor oferite de hoteluri.
În perioada sezonului, multe dintre pensiunile de categoria B şi C sunt rezervate de agenţiile turistice, dar primăvara şi toamna acestea sunt disponibile la preţuri mai mult decât avantajoase comparativ cu facilităţile pe care le oferă.

Campinguri

Pentru turiştii care călătoresc pe cont propriu cu autoturismul sau motocicleta, campingurile oferă amplasamente special amenajate pentru ridicat cortul, un loc sigur de parcare şi facilităţi care includ, de regulă, pe lângă duşuri cu apă caldă, toalete igienizate, punct de alimentare cu energie electrică, maşini de spălat rufe, posibilităţi de gătit, şi un restaurant, un mic magazin de unde turiştii să se poată aproviziona, casă de schimb valutar, televiziune prin cablu, punct de prim ajutor, bungalouri de închiriat, iar, uneori, chiar şi piscină şi terenuri de sport.
O noapte de cazare în camping poate costa în perioada de vârf sezonier între 20 € şi 30 € pentru două persoane, un cort şi o maşină (camparea unei persoane 5-7 €, camparea cortului 3-5 €, camparea maşinii 5-7 €). Tarifele sunt rareori afişate în exterior. Campingurile sunt deschise în perioada mai-septembrie.
Lista completă a locurilor de campare din Grecia, cuprinzând şi campingurile din zona Neos Marmaras, poate fi accesată la adresa www.panhellenic-camping-union.gr.
În Grecia, campatul în locuri neamenajate este strict interzis. Fiţi atenţi! Poliţia locală nu glumeşte.

Recomandări

- Indiferent de opţiune (hotel, apartament, studio, cameră de închiriat etc), nu alegeţi unităţi de cazare cotate sub categoria C (2*).

- Dacă preferaţi zonele mai puţin zgomotoase, evitaţi unităţile de cazare situate pe plajă sau în zona centrală a staţiunii.

- Pentru eventuale nemulţumiri, apelaţi la Poliţia turistică (tel.: 171).

miercuri, 4 februarie 2009

Documente necesare pe timpul vacanţei în Neos Marmaras

  • Carte de identitate sau Paşaport valabil*;
  • Pentru a putea ieşi din ţară, minorii trebuie să îndeplinească una din următoarele condiţii: să călătorească împreună cu ambii părinţi; să călătorească împreună cu unul din părinţi, care să aibă asupra sa: declaraţia autentificată de către notar a celuilalt părinte, din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei sau certificatul de deces al celuilalt părinte sau hotărâre judecătorească definitivă de încredintare a copilului; să călătorească împreună cu un adult însoţitor, care să aibă asupra sa certificatul personal de cazier judiciar şi declaraţia autentificată a ambilor părinţi din care să rezulte acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei;
  • Permisul de conducere valabil* şi Asigurarea auto (RCA);
  • Cei care au maşina cumparată în leasing au nevoie de o copie a contractului de leasing şi de o procură de la firma de leasing;

  • Legitimaţia de student oferă turiştilor din statele membre UE dreptul la gratuitate în majoritatea muzeelor şi siturilor arheologice, şi la reduceri de 50 % pentru călătoria cu mijloacele publice de transport în Salonic şi Atena;

  • Asigurarea de sănătate pentru călătorie în Grecia şi Cardul European de Sănătate nu sunt obligatorii. Însă, în eventualitatea în care, pe perioada vacanţei, survin accidente sau îmbolnăviri imprevizibile, acestea garantează plata cheltuielilor medicale, farmaceutice şi de spitalizare în limita de acoperire oferită de societatea de asigurare cu care aţi încheiat contractul.


    *Valabilitatea paşaportului/cărţii de identitate/permisului auto este de 90 de zile de la data intrării pe teritoriul Republicii Elene.

marți, 3 februarie 2009

Cum ajung în Neos Marmaras

Neos Marmaras se află în Grecia de Nord, la cca 820 km sud-vest de Bucureşti şi 125 km sud-est de Salonic, în regiunea Macedonia Centrală, provincia Chalkidiki, prefectura Chalkidiki, cu capitala la Poligyros.
Puteţi ajunge acolo:
  • direct, cu autoturismul sau autocarul;
  • cu schimbare în Salonic, călătorind cu trenul sau avionul.

Cu autoturismul: preferabil, pe ruta Giurgiu-Ruse-Sofia-Kulata-Promachonas-Seres-Salonic-Nea Moudania-Psakoudia-Nikiti. Distanţa se parcurge, în funcţie de experienţa conducătorului auto şi de condiţiile de drum, în 12-15 ore. Cheltuielile de transport dus-întors se ridică la maxim 100 €/autoturism (inclusiv taxe de pod şi de drum). Călătorind împreună cu alte 2-3 persoane costurile de transport se reduc substanţial, ajungând cu până la 50% mai mici comparativ cu costurile de călătorie cu autocarul. Personal, consider că varianta de transport cu autoturismul oferă cea mai mare libertate de mişcare şi, prin acesta, posibilitatea desfăşurării călătoriei şi, totodată, a întregii vacanţe după propriul program.

Cu autocarul: pe ruta Giurgiu-Ruse-Sofia-Kulata-Promachonas-Seres-Salonic-Nea Moudania-Psakoudia-Nikiti. Distanţa se parcurge în 12-15 ore (inclusiv 3 opriri de câte 20 minute la popasurile de pe traseu). Costul transportului dus-întors este de cca 50 €/persoană, dacă se achiziţionează la pachet cu servicii de cazare, prin agenţiile de turism, sau de cca 120 €/persoană numai până în Salonic, direct prin firmele de transport autorizate. Varianta de transport cu autocarul reprezintă o alternativă, deloc de neglijat, la transportul cu autoturismul, pentru turiştii care preferă experienţa la drum lung a şoferilor profesionişti unei călătorii obositoare la volanul propriei maşini, precum şi pentru persoanele care nu dispun de un mijloc de transport.

Cu avionul: până pe Aeroportul Internaţional „Makedonia” din Salonic. Costul mediu al călătoriei variază, în funcţie de compania aeriană care efectuează zborul, între 150 € şi 400 €. Durata minimă a călătoriei este de 1 oră şi 30 minute. Aeroportul din Salonic este situat la cca 16 km sud-est de oraş, la Mikras. Până în oraş se poate ajunge cu taxiul sau cu autobuzul 78 (circulă între orele 6.00 a.m. şi 11.00 p.m. şi opreşte în Piaţa Aristotelous şi la gară). Din Salonic călătoria continuă cu un autobuz K.T.E.L. până în Neos Marmaras (durata deplasării: 1 oră şi 30 minute - 2 ore) sau taxi. Dacă aveţi proasta inspiraţie să contractaţi direct serviciile de transport ale unor companii low-cost sau să achiziţionaţi pachete de vacanţă care includ transportul cu curse charter, veţi fi mai mult ca sigur dezamăgiţi, chiar dacă serviciile de cazare şi masă oferite de agenţie vor fi de cea mai bună calitate. Pregătiţi-vă sufleteşte să pierdeţi ore întregi în aeroport, aşteptând îmbarcarea. Personal, recomand familiilor cu copii şi persoanelor în vârstă să nu recurgă la acest tip de servicii de transport.

Cu trenul: până la Salonic (durata deplasării: 17 ore). Preţul variază, în funcţie de tipul rezervării (numărul de locuri din cabină sau cuşetă) şi vârsta călătorului, între 106 € şi 157 €, la cuşetă, şi 117 € şi 226 €, la cabină. Informaţii privind orarul şi costul călătoriei găsiţi pe: www.cfr.ro/calatori. Din Salonic, călătoria continuă până în Neos Marmaras cu un autobuz K.T.E.L. (durata deplasării: 1 oră şi 30 minute - 2 ore) sau taxi. Varianta de transport cu trenul, deşi mai puţin costisitoare şi expusă la riscuri ca varianta transportului cu avionul, este în schimb mai obositoare. Totodată, întârzierile sunt mai mult decât frecvente, iar numeroase trenuri sunt anulate, determinând staţionarea neplanificată în gări. Personal nu recomand această variantă, decât celor care beneficiază de reduceri semnificative la călătoria cu trenul şi doresc să se oprească pentru câteva zile în Salonic, urmând ca de acolo să închirieze o maşină sau să ia autobuzul pentru a ajunge în Neos Marmaras.