Muntele Athos în varianta turistică

Văzute de la bordul ambarcaţiunilor, care se deplasează până la cca 500 m distanţă de ţărmul peninsulei cu nume sfânt, opt mânăstiri bizantine din lungul coastei vestice a Muntelui Athos se dezvăluie cu generozitate privitorilor sosiţi din toate colţurile lumii special pentru a le admira: Dochiaru, Xenofont, Sfântul Panteliomon, Xiropotamu, Simonpetra, Grigoriu, Dionisiu şi Sfântul Pavel.

Adevărate comori ale Ortodoxiei, reunite într-un tezaur cultural unic, mânăstirile athonite, întemeiate în perioada bizantină şi întreţinute, pe timpul stăpânirii otomane, preponderent din daniile făcute secole de-a rândul de domnitorii Ţării Româneşti şi Moldovei, sunt cunoscute mai mult prin valoarea de simbol spiritual-creştin pe care o reprezintă, decât prin monumentalitatea pe care o înfăţişează.

Asemeni unor fortificaţii medievale, înconjurate de ziduri puternice de apărare, adăpostind între ele biserica, paraclisele, aghiazmatarul, trapeza, chiliile şi clădirile administrative, cele opt aşezăminte sfinte, cu drepturi egale în conducerea statului autonom Athos, se constituie în opt ansambluri monahale de mari dimensiuni, cu caracteristici distincte, alcătuite din construcţii ridicate în perioade şi stiluri arhitectonice diferite.

Majoritatea mânăstirilor au turnuri, construite în interiorul zidurilor de apărare sau în cel mai înalt punct al aşezării, servind ca puncte de observaţie împotriva atacurilor sau ca loc de refugiu pentru monahi, când mânăstirile erau ocupate de jefuitori.

Acestea sunt structuri paralelipipedice cu baza pătratică, prevăzute cu scară interioară şi creneluri la partea superioară.

Turnurile Mânăstirii Xenofont

Alte turnuri au fost construite în zona porturilor naturale din faţa mânăstirilor, deasupra clădirilor în care sunt depozitate ambarcaţiunile.

Chiliile, încăperi de mici dimensiuni, de formă rectangulară sau pătrată, având destinaţia de locuinţe monahale individuale, iau parte la alcătuirea unor structuri masive, construite din piatră sau cărămidă, cu mai multe niveluri, în care accesul se face prin coridoare lungi, acoperite.

Bisericile mânăstirilor, construite în acelaşi stil caracteristic, prezintă toate cele trei părţi de bază ale bisericilor ortodoxe: pronaos, naos şi altar.

Biserica Mânăstirii Dochiaru

Dacă până în 1923, pronaosul bisericilor din mânăstirile athonite era dublu (pronaos interior şi exterior), aşa cum se prezintă pronaosul din biserica Mânăstirii Dionisiu, după această dată unul dintre elementele pronaosului a fost înlocuit printr-o deschidere spaţioasă, prevăzută cu două coloane, situată între pronaos şi naos.

Modelul de bază al arhitecturii athonite a fost urmat până şi de bisericile din perioada postbizantină.

Excepţie face biserica construită în secolul al XIX-lea cu fonduri ruseşti în Mânăstirea Sfântul Pantelimon, care deşi păstrează modelul tradiţional al bisericilor de tip athonit, preia de la arhitectura bisericească rusească două dintre trăsăturile sale caracteristice, şi anume dimensiunile generoase şi domurile.

Biserica Mânăstirii Sfântul Pantelimon

După biserică, trapeza este cea mai importantă construcţie din alcătuirea mânăstirilor athonite. Trapezele sunt spaţii generoase, cu mese lungi, la care întreaga comunitate venită de la Sfânta Liturghie îşi are locul. Pereţii acestora sunt acoperiţi cu fresce, a căror temă centrală este Cina cea de Taină.

Trapezele sunt înconjurate de clădiri auxiliare, adăpostind bucătăria, brutăria, cămările şi crama.

În Mânăstirile Dionisiu, Dochiaru şi Xenofont trapeza comunică cu biserica printr-un portic.

În fiecare mânăstire se găsesc mai multe paraclise, închinate Mântuitorului, Maicii Domnului şi diferitor sfinţi, unele încorporate bisericilor (dedicate venerării unor sfinte moaşte), altele amplasate în turnuri, chilii sau prezente ca structuri independente în curtea interioară sau lângă porţile mânăstirilor.

Arhitectura clădirilor destinate adăpostirii ambarcaţiunilor, amplasate în porturile naturale din dreptul mânăstirilor, este extrem de interesantă.

Aceste construcţii, prevăzute cu turnuri de apărare, completează tabloul arhitectural impresionant al mânăstirilor athonite de pe coasta vestică a Sfântului Munte.

Clădirea bărcilor, prevăzută cu turn (Mânăstirea Simonpetra)

Toate cele 8 mânăstiri cuibărite de mai bine de un mileniu în coasta Muntelui Binecuvântat de Fecioara Sfântă, au fost refăcute din temelii şi întreţinute prin donaţiile domnitorilor şi boierilor din Ţara Românescă şi Moldova, acestea depăşind ca importanţă orice alte contribuţii slave sau bizantine.

Alexandru Lăpuşneanu rezideşte în întregime biserica, turnurile, zidurile de apărare şi chiliile din incinta Mânăstirii Dochiaru (1552-1568), iar doamna Ruxandra, soţia domnitorului, donează aceleeşi mânăstiri impresionanta sumă de 165.000 aspri de argint, cea mai mare donatie facută vreodată de domnii români Muntelui Athos.

După Ştefan cel Mare, cei mai mari ctitori ai Mânăstirii Xenofont au fost boierii Craioveni (Barbu Banu, Danciu Vornicu, Pârvu şi Radu), Radu Şerban, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu şi domnii fanarioţi, până la Matei Racoviţă (1763).

Cel mai mare ctitor român al Mânăstirii Sfântul Pantelimon este domnul Moldovei Scarlat Callimachi (1812-1819), care zideşte din temelii biserica centrală, trapeza mare proiectată pentru 1000 de monahi, clopotniţa şi o parte din corpul chiliilor.

Mânăstirea Hiropotamu este refăcută prin contribuţia domnitorului Alexandru Lapuşneanu, care rezideşte biserica şi reface trapeza mare.

Mânăstirea Simonpetra este refăcută integral de Mihai Viteazu dupa incendiul din 1580.

Ştefan cel Mare, cel mai mare ctitor al Mânăstirii Grigoriu, zideşte din temelii biserica şi întreaga incintă a mânăstirii în 1497.

In anul 1500, acesta donează mânăstirii 24.000 aspri pentru cumpărarea unui metoc, iar mai târziu Ştefăniţă Vodă (1517) şi Alexandru Lăpuşneanu (1553) continuă daniile înaintaşului lor.

Mânăstirea Grigoriu

Între anii 1515-1520, Neagoe Basarab reface din temelii biserica, chiliile şi întreaga incintă a Mânăstirii Dionisiu şi donează un chivot de aur şi argint, unul dintre cele mai frumoase şi pretioase obiecte de arta din tot Athosul. Intre anii 1546-1548, biserica si trapeza mânăstirii sunt pictate prin contribuţia domnitorului Petru Rareş şi a doamnei Elena.

Mânăstirea Dionisiu

În Mânăstirea Sfântu Pavel, Ştefan cel Mare construieşte un baptisteriu, renovează biserica şi construieşte un apeduct, Neagoe Basarab ridică turnul de aparare şi zidurile de incintă, iar Constantin Brâncoveanu construieşte paraclisul "Sfinţii Împaraţi Constantin şi Elena" şi reînnoieşte chiliile mânăstirii.

Mânăstirea Sfântul Pavel

Tezaurul de o inestimabilă valoare istorică, culturală şi artistică, pe care mânăstirile athonite de pe coasta de vest a Muntelui Sfânt îl constituie, prin odoarele moştenite şi păstrate cu grijă în decurs de un mileniu, cuprinde:

• fresce cu caracter religios: frescele care împodobesc pereţii bisericilor din mânăstirile Dionisiu (1546) şi Dochiaru (1548), realizate de pictorul cretan Tzortzis, frescele din biserica veche a Mânăstirii Xenofont şi din paraclisul Sfântului Gheorghe din Mânăstirea Sfântul Pavel, pictate de Andonis, remarcabile prin frumuseţe şi valoare, frescele din trapeza şi paraclisele Mânăstirii Dionisiu, pictate de Makarios în 1615.

• icoane făcătoare de minuni: : „Gorgoepicusa” sau “Grabnic-Ascultătoarea”, a doua ca renume şi valoare dintre icoanele făcătoare de minuni din Sfântul Munte, pictată în frescă, pe unul din pereţii exteriori ai trapezei Mânăstirii Dochiaru, în perioada restaurării bisericii de către Alexandru Lăpuşneanu; icoana Maicii Domnului numită „Povăţuitoarea” („Hodeghetria”), icoana Sfântului Gheorghe (mozaic pe lemn, sec. XII) şi icoana Sfântului Dimitrie (mozaic pe lemn, sec. XII) din Mânăstirea Xenofont, considerate importante opere de artă; icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de “Pantanasa”, dăruită de Maria Asanina Paleoloaga (mama domnului Bogdan al Ţării Moldovei), din Mânăstirea Grigoriu; icoana Sfântului Pantelimon din mânăstirea cu acelaşi nume, icoanele din Mânăstirea Grigoriu, pictate de artistul cretan Theophanes în secolul al XVI-lea şi cele din Mânăstirea Dionisiu, pictate de Euphrosynos.

• moaşte sfinte: părticele din trupurile Sf. Haralambie, Sf. Mercurie, capul Sf. Teodor, capul Sfântului Pantelimon, părticele din moaştele Sfântului Iosif, păzitorul Sfintei Fecioare, o părticică din moaştele Sfântului Apostol Toma, o bucată din piatra de pe mormântul Domnului, o bucată din lemnul Crucii Domnului îmbrăcată în argint, un deget al Sf. Vasile cel Mare, capul Sf. Axentie, o bucată din moaştele Sf. Salomeia, bucăţi din faşa şi scutecele Domnului, parte din darurile care le-au adus magii la naşterea Domnului, părticele din moaştele Sf. Pantelimon, ale Sf. Grigore Teologul, ale Sf. Dionisie şi ale Sf. muceniţe Fotini Samarineanca, mâna dreaptă a Sf. Ioan Botezătorul, un dinte al Sf. Hristofor, părticele de la Sf. evanghelist Luca, o bucată din trestia pe care Irod i-a dat-o spre batjocură Mântuitorului, o cutie de argint cu darurile aduse de magi Domnului la Vitleem, precum şi părticele din sfintele moaşte de la Constantin cel Mare, Sf. Silvestru, Sf. Haralambie, Sf. Trifon, capul Sf. Teodor Stratilat, piciorul Sf. Grigore Teologul şi alţii.

• biblioteci înţesate de manuscrise vechi: peste 60.000 de volume tipărite şi 4.500 de manuscrise, dintre care 161 pe pergament, datând din secolele XI-XVIII-lea, cărţi rare şi manuscrise de muzică religioasă veche.

Acestora li se adugă numeroase miniaturi şi artefacte îmbrăcate în aur şi pietre preţioase, dăruite de împăraţii bizantini, slavi şi români

O adevărată întoarcere în timp şi spaţiu, experienţa apropierii de sfintele mânăstiri ale Muntelui Athos, te încarcă pe viaţă cu harul şi Energiile sale necreate.

Posibilităţi de vizitare

Pentru vederea de la distanţă a mânăstirilor de pe coasta vestică a peninsulei Athos, agenţiile de turism locale organizează excursii cu vaporul, cu durata de aproximativ 6 ore, cu plecare din portul Ormos Panagias, escală 2 ore în Ouranopolis şi retur.

Costul excursiei, care variază între 40 şi 50 €, include transportul de la hotel până în portul Ormos Panagias şi din port la hotel, precum şi posibilitatea vizionării pe vapor a unui spectacol de muzică şi dansuri tradiţionale greceşti.

Distanţa din Neos Marmaras până în Ormos Panagias este de cca 22 km, astfel încât turişii sosiţi în vacanţă cu autoturismul pot efectua excursia pe cont propriu, din Ormos Panagias urmând să achiziţioneze doar biletele pentru călătoria cu vaporul.

Pe parcursul călătoriei se pot vedea 8 din cele 10 mânăstiri de pe coasta vestică a Muntelui Sfânt, de la 500 m distanţă faţă de ţărm, şi asculta prezentarea sumară a ghidului în limbile engleză, germană, rusă şi română.