Muntele Athos în varianta turistică

Văzute de la bordul ambarcaţiunilor, care se deplasează până la cca 500 m distanţă de ţărmul peninsulei cu nume sfânt, opt mânăstiri bizantine din lungul coastei vestice a Muntelui Athos se dezvăluie cu generozitate privitorilor sosiţi din toate colţurile lumii special pentru a le admira: Dochiaru, Xenofont, Sfântul Panteliomon, Xiropotamu, Simonpetra, Grigoriu, Dionisiu şi Sfântul Pavel.

Adevărate comori ale Ortodoxiei, reunite într-un tezaur cultural unic, mânăstirile athonite, întemeiate în perioada bizantină şi întreţinute, pe timpul stăpânirii otomane, preponderent din daniile făcute secole de-a rândul de domnitorii Ţării Româneşti şi Moldovei, sunt cunoscute mai mult prin valoarea de simbol spiritual-creştin pe care o reprezintă, decât prin monumentalitatea pe care o înfăţişează.

Asemeni unor fortificaţii medievale, înconjurate de ziduri puternice de apărare, adăpostind între ele biserica, paraclisele, aghiazmatarul, trapeza, chiliile şi clădirile administrative, cele opt aşezăminte sfinte, cu drepturi egale în conducerea statului autonom Athos, se constituie în opt ansambluri monahale de mari dimensiuni, cu caracteristici distincte, alcătuite din construcţii ridicate în perioade şi stiluri arhitectonice diferite.

Majoritatea mânăstirilor au turnuri, construite în interiorul zidurilor de apărare sau în cel mai înalt punct al aşezării, servind ca puncte de observaţie împotriva atacurilor sau ca loc de refugiu pentru monahi, când mânăstirile erau ocupate de jefuitori.

Acestea sunt structuri paralelipipedice cu baza pătratică, prevăzute cu scară interioară şi creneluri la partea superioară.

Turnurile Mânăstirii Xenofont

Alte turnuri au fost construite în zona porturilor naturale din faţa mânăstirilor, deasupra clădirilor în care sunt depozitate ambarcaţiunile.

Chiliile, încăperi de mici dimensiuni, de formă rectangulară sau pătrată, având destinaţia de locuinţe monahale individuale, iau parte la alcătuirea unor structuri masive, construite din piatră sau cărămidă, cu mai multe niveluri, în care accesul se face prin coridoare lungi, acoperite.

Bisericile mânăstirilor, construite în acelaşi stil caracteristic, prezintă toate cele trei părţi de bază ale bisericilor ortodoxe: pronaos, naos şi altar.

Biserica Mânăstirii Dochiaru

Dacă până în 1923, pronaosul bisericilor din mânăstirile athonite era dublu (pronaos interior şi exterior), aşa cum se prezintă pronaosul din biserica Mânăstirii Dionisiu, după această dată unul dintre elementele pronaosului a fost înlocuit printr-o deschidere spaţioasă, prevăzută cu două coloane, situată între pronaos şi naos.

Modelul de bază al arhitecturii athonite a fost urmat până şi de bisericile din perioada postbizantină.

Excepţie face biserica construită în secolul al XIX-lea cu fonduri ruseşti în Mânăstirea Sfântul Pantelimon, care deşi păstrează modelul tradiţional al bisericilor de tip athonit, preia de la arhitectura bisericească rusească două dintre trăsăturile sale caracteristice, şi anume dimensiunile generoase şi domurile.

Biserica Mânăstirii Sfântul Pantelimon

După biserică, trapeza este cea mai importantă construcţie din alcătuirea mânăstirilor athonite. Trapezele sunt spaţii generoase, cu mese lungi, la care întreaga comunitate venită de la Sfânta Liturghie îşi are locul. Pereţii acestora sunt acoperiţi cu fresce, a căror temă centrală este Cina cea de Taină.

Trapezele sunt înconjurate de clădiri auxiliare, adăpostind bucătăria, brutăria, cămările şi crama.

În Mânăstirile Dionisiu, Dochiaru şi Xenofont trapeza comunică cu biserica printr-un portic.

În fiecare mânăstire se găsesc mai multe paraclise, închinate Mântuitorului, Maicii Domnului şi diferitor sfinţi, unele încorporate bisericilor (dedicate venerării unor sfinte moaşte), altele amplasate în turnuri, chilii sau prezente ca structuri independente în curtea interioară sau lângă porţile mânăstirilor.

Arhitectura clădirilor destinate adăpostirii ambarcaţiunilor, amplasate în porturile naturale din dreptul mânăstirilor, este extrem de interesantă.

Aceste construcţii, prevăzute cu turnuri de apărare, completează tabloul arhitectural impresionant al mânăstirilor athonite de pe coasta vestică a Sfântului Munte.

Clădirea bărcilor, prevăzută cu turn (Mânăstirea Simonpetra)

Toate cele 8 mânăstiri cuibărite de mai bine de un mileniu în coasta Muntelui Binecuvântat de Fecioara Sfântă, au fost refăcute din temelii şi întreţinute prin donaţiile domnitorilor şi boierilor din Ţara Românescă şi Moldova, acestea depăşind ca importanţă orice alte contribuţii slave sau bizantine.

Alexandru Lăpuşneanu rezideşte în întregime biserica, turnurile, zidurile de apărare şi chiliile din incinta Mânăstirii Dochiaru (1552-1568), iar doamna Ruxandra, soţia domnitorului, donează aceleeşi mânăstiri impresionanta sumă de 165.000 aspri de argint, cea mai mare donatie facută vreodată de domnii români Muntelui Athos.

După Ştefan cel Mare, cei mai mari ctitori ai Mânăstirii Xenofont au fost boierii Craioveni (Barbu Banu, Danciu Vornicu, Pârvu şi Radu), Radu Şerban, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu şi domnii fanarioţi, până la Matei Racoviţă (1763).

Cel mai mare ctitor român al Mânăstirii Sfântul Pantelimon este domnul Moldovei Scarlat Callimachi (1812-1819), care zideşte din temelii biserica centrală, trapeza mare proiectată pentru 1000 de monahi, clopotniţa şi o parte din corpul chiliilor.

Mânăstirea Hiropotamu este refăcută prin contribuţia domnitorului Alexandru Lapuşneanu, care rezideşte biserica şi reface trapeza mare.

Mânăstirea Simonpetra este refăcută integral de Mihai Viteazu dupa incendiul din 1580.

Ştefan cel Mare, cel mai mare ctitor al Mânăstirii Grigoriu, zideşte din temelii biserica şi întreaga incintă a mânăstirii în 1497.

In anul 1500, acesta donează mânăstirii 24.000 aspri pentru cumpărarea unui metoc, iar mai târziu Ştefăniţă Vodă (1517) şi Alexandru Lăpuşneanu (1553) continuă daniile înaintaşului lor.

Mânăstirea Grigoriu

Între anii 1515-1520, Neagoe Basarab reface din temelii biserica, chiliile şi întreaga incintă a Mânăstirii Dionisiu şi donează un chivot de aur şi argint, unul dintre cele mai frumoase şi pretioase obiecte de arta din tot Athosul. Intre anii 1546-1548, biserica si trapeza mânăstirii sunt pictate prin contribuţia domnitorului Petru Rareş şi a doamnei Elena.

Mânăstirea Dionisiu

În Mânăstirea Sfântu Pavel, Ştefan cel Mare construieşte un baptisteriu, renovează biserica şi construieşte un apeduct, Neagoe Basarab ridică turnul de aparare şi zidurile de incintă, iar Constantin Brâncoveanu construieşte paraclisul "Sfinţii Împaraţi Constantin şi Elena" şi reînnoieşte chiliile mânăstirii.

Mânăstirea Sfântul Pavel

Tezaurul de o inestimabilă valoare istorică, culturală şi artistică, pe care mânăstirile athonite de pe coasta de vest a Muntelui Sfânt îl constituie, prin odoarele moştenite şi păstrate cu grijă în decurs de un mileniu, cuprinde:

• fresce cu caracter religios: frescele care împodobesc pereţii bisericilor din mânăstirile Dionisiu (1546) şi Dochiaru (1548), realizate de pictorul cretan Tzortzis, frescele din biserica veche a Mânăstirii Xenofont şi din paraclisul Sfântului Gheorghe din Mânăstirea Sfântul Pavel, pictate de Andonis, remarcabile prin frumuseţe şi valoare, frescele din trapeza şi paraclisele Mânăstirii Dionisiu, pictate de Makarios în 1615.

• icoane făcătoare de minuni: : „Gorgoepicusa” sau “Grabnic-Ascultătoarea”, a doua ca renume şi valoare dintre icoanele făcătoare de minuni din Sfântul Munte, pictată în frescă, pe unul din pereţii exteriori ai trapezei Mânăstirii Dochiaru, în perioada restaurării bisericii de către Alexandru Lăpuşneanu; icoana Maicii Domnului numită „Povăţuitoarea” („Hodeghetria”), icoana Sfântului Gheorghe (mozaic pe lemn, sec. XII) şi icoana Sfântului Dimitrie (mozaic pe lemn, sec. XII) din Mânăstirea Xenofont, considerate importante opere de artă; icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de “Pantanasa”, dăruită de Maria Asanina Paleoloaga (mama domnului Bogdan al Ţării Moldovei), din Mânăstirea Grigoriu; icoana Sfântului Pantelimon din mânăstirea cu acelaşi nume, icoanele din Mânăstirea Grigoriu, pictate de artistul cretan Theophanes în secolul al XVI-lea şi cele din Mânăstirea Dionisiu, pictate de Euphrosynos.

• moaşte sfinte: părticele din trupurile Sf. Haralambie, Sf. Mercurie, capul Sf. Teodor, capul Sfântului Pantelimon, părticele din moaştele Sfântului Iosif, păzitorul Sfintei Fecioare, o părticică din moaştele Sfântului Apostol Toma, o bucată din piatra de pe mormântul Domnului, o bucată din lemnul Crucii Domnului îmbrăcată în argint, un deget al Sf. Vasile cel Mare, capul Sf. Axentie, o bucată din moaştele Sf. Salomeia, bucăţi din faşa şi scutecele Domnului, parte din darurile care le-au adus magii la naşterea Domnului, părticele din moaştele Sf. Pantelimon, ale Sf. Grigore Teologul, ale Sf. Dionisie şi ale Sf. muceniţe Fotini Samarineanca, mâna dreaptă a Sf. Ioan Botezătorul, un dinte al Sf. Hristofor, părticele de la Sf. evanghelist Luca, o bucată din trestia pe care Irod i-a dat-o spre batjocură Mântuitorului, o cutie de argint cu darurile aduse de magi Domnului la Vitleem, precum şi părticele din sfintele moaşte de la Constantin cel Mare, Sf. Silvestru, Sf. Haralambie, Sf. Trifon, capul Sf. Teodor Stratilat, piciorul Sf. Grigore Teologul şi alţii.

• biblioteci înţesate de manuscrise vechi: peste 60.000 de volume tipărite şi 4.500 de manuscrise, dintre care 161 pe pergament, datând din secolele XI-XVIII-lea, cărţi rare şi manuscrise de muzică religioasă veche.

Acestora li se adugă numeroase miniaturi şi artefacte îmbrăcate în aur şi pietre preţioase, dăruite de împăraţii bizantini, slavi şi români

O adevărată întoarcere în timp şi spaţiu, experienţa apropierii de sfintele mânăstiri ale Muntelui Athos, te încarcă pe viaţă cu harul şi Energiile sale necreate.

Posibilităţi de vizitare

Pentru vederea de la distanţă a mânăstirilor de pe coasta vestică a peninsulei Athos, agenţiile de turism locale organizează excursii cu vaporul, cu durata de aproximativ 6 ore, cu plecare din portul Ormos Panagias, escală 2 ore în Ouranopolis şi retur.

Costul excursiei, care variază între 40 şi 50 €, include transportul de la hotel până în portul Ormos Panagias şi din port la hotel, precum şi posibilitatea vizionării pe vapor a unui spectacol de muzică şi dansuri tradiţionale greceşti.

Distanţa din Neos Marmaras până în Ormos Panagias este de cca 22 km, astfel încât turişii sosiţi în vacanţă cu autoturismul pot efectua excursia pe cont propriu, din Ormos Panagias urmând să achiziţioneze doar biletele pentru călătoria cu vaporul.

Pe parcursul călătoriei se pot vedea 8 din cele 10 mânăstiri de pe coasta vestică a Muntelui Sfânt, de la 500 m distanţă faţă de ţărm, şi asculta prezentarea sumară a ghidului în limbile engleză, germană, rusă şi română.

Ouranopolis, graniţa cu Muntele Athos

Situat în afara graniţei cu republica monahală Muntele Athos, Ouranopolis reprezintă poarta spre Grădina Maicii Domnului, cum este supranumit Muntele Sfânt, şi, totodată, singura aşezare laică de pe cuprinsul digitaţiei estice a Peninsulei Chalkidiki.

“Oraşul ceresc” (traducerea numelui propriu Ouranopolis), cu cele aproximativ 100 de case, îngrămădite în jurul turnului bizantin, zecile de hoteluri, taverne şi magazine de suveniruri, constituie în prezent o pitorească destinaţie de tranzit pentru milioane de pelerini, călugări şi turişti, animaţi de dorinţa de a vedea impunătoarele mânăstiri de pe Muntele Sfânt, dar şi un loc de petrecere a vacanţei în milocul naturii pure, de o frumuseţe cuceritoare.

Casele, nu mai înalte de două niveluri, tencuite în alb, cu acoperişuri roşii de ţiglă şi balcoane de lemn, străduţele înguste pietruite, împodobite cu ghivece de muşcate şi garoafe, de toate culorile, micuţa biserică cu clopotniţă proprie şi nartex de lemn, amplasată în centru, imprimă aşezării scăldate pe două laturi de apele limpezi ale mării un farmec cu totul aparte.

Principalul reper al aşezării îl reprezintă turnul bizantin, cea mai impunătoare structură monumentală din Chalkidiki, construită în secolul al XIV-lea prin strădania mânăstirii Vatopedu.

Turnul a fost incendiat în 1821 şi restaurat puţin după 1865, odată cu construirea unor anexe (o presă pentru producerea uleiului de măsline, un cuptor, grajduri, un atelier de fierărie şi două clădiri care adăposteau muncitorii civili), dintre care se mai păstrează doar turnul, atelierul de fierărie şi casele lucrătorilor.

În 1922, ca soluţie la problema găsirii unor teritorii pe care refugiaţii din Caesaria şi Propontida să se poată stabili definitiv, guvernul elen a decis confiscarea domeniului mânăstiresc din jurul turnului Ouranopolis. Foştii negustori şi ţesători de covoare au locuit în clădirile mânăstireşti abandonate până la construirea primelor case.


Din 1922, turnul, folosit până atunci ca locuinţă pentru administratorii călugări ai fermei, a oferit adăpost timp de 10 ani unei familii de scriitori, formată dintr-o australiancă şi un scoţian, ajunşi în zonă la scurt timp după sosirea refugiaţilor din Caesaria şi Propontida.

Aceştia au sprijinit tânăra comunitate prin asigurarea asistenţei medicale şi aprovizionarea cu medicamente, precum şi prin încurajarea producereii de covoare ţesute manual, meşteşug adus de refugiaţii din Asia Mică.

În 1928, în zonă se formase deja o mică comunitate cu 90 de case, numită Prosforion, aparţinând administrativ oraşului Ierissos.

În 1946, numele aşezării a fost schimbat în Ouranopolis, drept referire la oraşul antic cu acelaşi nume, devenind astfel o aşezare cu drepturi depline.

Despre turnul antic din Ouranopolis, căruia i se datorează denumirea actualei aşezări de la graniţa cu Muntele Athos, nu se cunosc prea multe lucruri.

Este sigur că a fost ridicat în jurul anului 300 Î.C. de către Alexarhos, fratele regelui macedonean Cassandru, dar poziţia exactă a acestuia a rămas, până în prezent, necunoscută.

Turnul înalt din piatră, cu ferestre înguste la partea superioară, stă mărturie, de peste şase veacuri, atacurilor piratereşti din apropierea Muntelui Athos.

Intrarea în turn se face printr-o curte exterioară şi o uşă masivă de lemn, consolidată cu ţinte metalice.

O scară abruptă duce la etajele superioare, unde două balcoane din lemn stau agăţate într-o poziţie precară de zidurile exterioare.

Aici se găseşte o capelă de mici dimensiuni, iar vulturul bizantin cu două capete săpat în piatra de la etaj demonstrează vârsta clădirii.

Capela a fost utilizată de localnici cu mult timp înainte ca biserica să fie construită.

Complet restaurat, turnul bizantin funcţionează în prezent ca muzeu al antichităţilor creştine din Chalkidiki, găzduind ocazional expoziţii ale artiştilor locali.

Promenada din zona portului, în lungul căreia se înşiruie restaurante şi cafenele, oferă privirii spectacolul grandios al îmbarcării şi debarcării a sute şi mii de vizitatori odată, sosiţi din toate colţurile lumii.

Din Ouranopolis pleacă zilnic numeroase ambarcaţiuni spre Muntele Athos.

Fericiţii posesori ai permisului de rezidenţă (diamoneterion) pentru o vizită de 4 zile la una dintre mânăstirile Sfântului Munte pornesc spre portul Dafne la bordul unui vaporaş, care pleacă din Ouranopolis la ora 9.45.

Excursiile organizate pentru turişti în jurul peninsulei Athos, la bordul unor ambarcaţiuni de mare capacitate, au durata de 3 ore şi costă în jur de 15 €.

Pe insuliţele şi atolii Drenia şi Amouliani, situate în golful Provlakas, se poate ajunge în numai 15 minute cu bărcile cu motor sau caiacul.

O alternativă la transportul cu barca cu motor spre insula Amouliani, pe care trăiesc în prezent aproximativ 500 de familii de pescari, o reprezintă vaporaşul privat Megalexandros.

Ouranopolis se găseşte la 55 km nord-est de Ormos Panagias, orăşelul-port de pe coasta estică a Sithoniei, de unde sunt organizate zilnic croaziere în zona Muntelui Athos pentru turiştii din staţiunile estivale ale Sithoniei, şi la aproximativ 82 km nord-est de Neos Marmaras.

Drumul parcurs cu maşina de la Neos Marmaras, via Ormos Panagias, la Ouranopolis reprezintă o experienţă de călătorie, pe care nici drumul dinspre Salonic prin Paleohori, Neohori, Stagira, Ierissos, Nea Roda, Ouranopolis şi nici varianta prin Paleohori, Megali Panagia, Gomati, Ierissos, Nea Roda, Ouranopolis nu o pot egala.

Priveliştea oferită de drumurile costiere între Ormos Panagias şi Pirgiadikia, respectiv între Develiki şi Tripiti, asupra golfului Singitikos şi insulelor Amouliani şi Drenia este de-a dreptul copleşitoare.

Printre produsele locale care pot fi cumpărate ca amintire din Ouranopolis se numără bijuteriile din aur, icoanele pictate în mânăstirile Sfântului Munte şi covoarele tradiţionale ţesute manual.

Adevărate opere de artă, icoanele pictate manual în atelierele mânăstirilor pot fi uşor deosebite de imitaţiile ieftine, imprimate pe lemn, datorită ştampilei aplicate pe spate şi semnăturii, care certifică că nu reprezintă obiecte de patrimoniu.

În ceea ce priveşte covoarele ţesute manual, deşi nu sunt tocmai la îndemâna oricărui cumpărător, prin autenticitate şi frumuseţe îşi merită pe deplin banii (aproximativ 1.500 €/mp).

Alte produse, mai accesibile ca preţ, care pot fi oferite în dar prietenilor şi rudelor la întoarcerea în România sunt: mierea şi tsipouro, o băutură alcoolică de 30-40° tărie, pe care fiecare gospodărie din Ouranopolis o produce în mod tradiţional.

Izolat de lume până la începutul anilor '60, printr-un decret datând din perioada antică, prin care se interzicea construirea de drumuri „pe care să meargă roţi” spre Muntele Athos, Ouranopolis este legat în prezent de Salonic de o şosea modernă, datorită căreia aşezarea sărăcăcioasă de altădată s-a transformat în numai câteva decenii într-o înfloritoare destinaţie turistică.

Deşi liniştea care domnea altădată peste vechiul domeniu mânăstiresc este astăzi doar o amintire, Ouranopolis rămâne, cel puţin pentru moment, un loc în care frumuseţea naturală de o puritate extraordinară şi sentimentul copleşitor al apropierii de locurile sfinte îşi pun amprenta definitiv, făcându-te să revii ani şi ani de-a rândul.