vineri, 10 aprilie 2009

Manifestări culturale şi sărbători religioase în Neos Marmaras şi Parthenonas

Paştele, cea mai importantă sărbătoare religioasă din an, începe în Grecia în Vinerea Mare, când credincioşii merg la biserică pentru a asista la ceremonia coborârii reprezentării lui Iisus de pe cruce, urmată de depunerea într-o lacră acoperită cu flori şi purtarea acesteia pe străzi, într-o procesiune menită să reconstituie suferinţa resimţită de creştinii ortodocşi la moartea Mântuitorului.
În Sâmbăta Paştelui, toată lumea asistă la slujba de Înviere, după care participă, alături de familie şi prieteni la masa tradiţională de Paşte, alcătuită din: hiroméri – carne de porc afumată, brânzeturi, Magiritsa – o supă-cremă din carne de miel, acrită cu zeamă de lămâie, kouloura – pâinea tradiţională de Paşte, vin, retsina şi ouzo din belşug.


În dimineaţa care precede noaptea de Inviere, petrecerea continuă cu: salate de fasole cu bobul mare, verdeţuri şi fructe de mare, legume fripte pe grătar pentru a fi servite cu orez, Kokoretsi - unul din felurile de mâncare preferate de greci cu ocazia sărbătorilor pascale, constând dintr-o umplutură formată din măruntaie de miel şi intestine tocate, asemănătoare drobului, prăjituri, cozonac, vin şi ouzo.
Duminica Paştelui este marcată de o serie de evenimente cu o largă popularitate, printre care se numără: pregătirea mielului la proţap – felul principal al mesei de Paşte, dansurile tradiţionale şi participarea la spectacole locale.
Chiar dacă petrecerea Paştelui în Grecia pare a reprezenta o experienţă cel puţin incitantă pentru turişti, trebuie să ţineţi cont de faptul că grecii din întreaga lume obişnuiesc să se întoarcă acasă cu prilejul acestei sărbători, astfel că preţul cazării şi al transportului creşte semnificativ.
În plus, multe muzee şi situri arheologice sunt închise.
Ziua de 1 mai, sărbătorită în Grecia ca prima zi de primăvară, este petrecută de comunitatea din Neos Marmaras pe creasta Muntelui Itamos, în punctul Askamnia, unde se împletesc coroniţe de flori, se pregătesc miei la proţap, se cântă şi se dansează.
În scopul păstrării şi menţinereii moştenirii culturale tradiţionale a regiunii Propontida din Asia Mică, de unde provin cei dintâi locuitori ai aşezării de la poalele Muntelui Itamos, Asociaţia pentru cultură şi folclor „PROIKONISOS” din Neos Marmaras organizează anual festivalul „Amintirile ţării vechi”, care se defăşoară de Înălţarea Domnului.
Evenimentul cuprinde, printre altele, prezentarea ritualurilor care preced ceremonialul căsătoriei, aşa cum se desfăşurau ele înainte de 1922, în locul care aparţine astăzi Turciei.
Asociaţia este, de asemenea, răspunzătoare de organizarea târgurilor de artă tradiţională, realizată prin mijloace artizanale, expoziţiilor de fotografie, carte, pictură ortodoxă, colecţii de scoici, unelte agricole, cadouri de nuntă etc.
Alături de rezidenţii Noului (Neos) Marmaras, locuitorii vechiului sat montan Parthenonas, conlucrează pentru conservarea autenticităţii şi păstrarea tradiţiilor zonei de origine.
Cea mai elocventă dovadă o reprezintă festivalul dedicat Sfântului Pantelimon (Agios Pantelimonas), organizat anual în data de 27 iulie de „Parthenon” - Asociaţia politică a rezidenţilor cu lungă şedere în Parthenonas.
La festival este binevenită întreaga suflare, pentru a sta mărturie ospitalităţii locuitorilor vechii aşezări, în care şi astăzi tradiţia populară este la ea acasă.
Sărbătorită cu mare pompă pe întreg teritoriul Greciei, Adormirea Maicii Domnului reprezintă un bun prilej pentru turiştii care îşi petrec vacanţa în Neos Marmaras de a se alătura credincioşilor ortodocşi de pe alte meleaguri decât cele natale, întru celebrarea acestui important eveniment al creştinătăţii.

miercuri, 8 aprilie 2009

Sport şi relaxare în zona Neos Marmaras

În afară de înot şi plajă în intimitatea oferită de zecile de golfuleţe cu nisip fin, săpate în ţărmul sălbatic al Mării Egee, zona Neos Marmaras şi împrejurimile acesteia oferă o paletă atât de variată de activităţi cu caracter sportiv încât cu greu te poţi decide asupra căreia să te opreşti mai întâi: scufundări, windsurfing, schi nautic, pescuit, croaziere pe mare, plimbări cu barca sau vaporaşul, volei pe plajă, basket, fotbal, turul Sithoniei cu bicicleta, motocicleta sau scuterul, călărie, golf, tenis, drumeţii pe crestele împădurite ale Muntelui Itamos.

Sporturi de apă
În Sithonia, unde, datorită climatului blând, se poate face baie în mare începând cu ultima lună de primăvară şi până toamna târziu, sporturile de apă sunt în toată această perioadă la loc de cinste.
Windsurfing, tubing, banana şi practicarea schiului nautic sunt doar câteva dintre posibilităţile pe care turiştii le au la dispoziţie în zona plajelor din Neos Marmaras şi Porto Carras, pentru a se bucura de o vacanţă activă.

Scufundări
Centrul de scufundări din Porto Carras organizează zilnic, în perioada mai-octombrie, programe cu durata de 2 ore, constând din scufundări la mică adâncime în zona insulei Kelyfos – o insulă de forma unei broaşte ţestoase, cu suprafaţa de cca 3 kmp, situată la 5 km sud-vest de Neos Marmaras.
Deplasarea cu şalupa până la punctual de destinaţie, precum şi echipamentul necesar sunt incluse în preţ (25 €/persoană).
Cursuri de iniţiere în scufundări la mare adâncime, cu durata de 5 zile, se pot efectua în cadrul centrelor din Kassandra (Paliouri, Potidea şi Pallini).
Participarea la cursurile teoretice şi practice, efectuate în zonele de sud-est şi sud ale Kassandrei şi în estul insulei Kelyfos, precum şi la examinarile scrise, finalizată cu eliberarea atestatului de o stea, vă va permite să faceţi scufundări oriunde pe glob.


Zona submersă a insulei Kelyfos, cu o adâncime de maxim 45 m, oferă pe viu imaginea unei lumi pe care puţini se încumetă să o descopere: corali, anemone, stele de mare, ţipari, anghile, căluţi de mare, sepii, caracatiţe, însoţite de o sumedenie de peşti, înotând disciplinaţi în aceeaşi direcţie într-o apă limpede precum cristalul.
Informaţii privind preţurile practicate pot fi obţinute accesând: http://www.tritonscuba.gr/.

Sărituri în mare
Iubitorii săriturilor în mare îşi pot exersa abilităţile timp de aproape o oră, în apropierea insulei Kelyfos, direct pe puntea vaselor Menia Maria, care efectuează zilnic croaziere în zona Golfului Toroneos.


Pe lângă programul destinat săriturilor şi plimbarea pe mare în zona golfului dintre Kassandra şi Sithonia, excursia mai cuprinde două escale pe coasta de vest a Sithoniei.
Preţul croazierei, care include şi masa de prânz, este de 39 €/persoană.

Croaziere
Cea mai scurtă călătorie pe mare, pe care o puteţi întreprinde pe parcursul vacanţei în Neos Marmaras, are destinaţia Porto Carras.
Din Neos Marmaras se poate ajunge la Porto Carras, în doar 15 minute, la bordul unei mici ambarcaţiuni turistice pentru 2 €/persoană.

Ambarcaţiunea circulă zilnic, la interval de o oră: spre Porto Carras, între orele 9.30 şi 23.30, cu plecare din portul turistic Neos Marmaras, iar spre Neos Marmaras, între orele 10 şi 23, cu plecare de la pontonul special amenajat în Porto Carras.

Pontonul din Porto Carras, de unde pleacă vaporaşul spre Neos Marmaras

Cei care preferă călătoriile mai lungi pe mare au de ales între croaziera spre Muntele Athos şi croaziera în Golful Toroneos.
Croaziera spre Muntele Athos îmbină plăcerea de a călători pe mare cu posibilitatea de a vedea, de la cca 500 m distanţă de ţărm, 8 dintre cele 20 de mânăstiri ale republicii monastice Muntele Athos.
Distanţa dintre Neos Marmaras şi Ormos Panagias, portul unde se face îmbarcarea pe vasul de croazieră, este de cca 22 km.

Îmbarcarea pe Menia Maria
Costul croazierei, contractate prin intermediul agenţiilor de turism locale, variază între 40 şi 50 €, acesta incluzând transportul de la hotel până în portul Ormos Panagias şi din port la hotel, precum şi posibilitatea vizionării pe vapor a unui spectacol de muzică şi dansuri tradiţionale greceşti.
Portul Ormos Panagias
Turiştii sosiţi în vacanţă pe cont propriu, pot achiziţiona biletele pentru călătoria cu vaporul din Ormos Panagias, cu cel mult jumătate de oră înainte de plecarea vasului.

Turul plajelor pe bicicletă
Agenţiile de turism din Neos Marmaras organizează turul plajelor de la sud-est de Porto Carras, până la Tristinika, cu bicicleta, combinat cu vizitarea cramei de la Porto Carras şi degustări de vinuri.
Costul excursiei, cu durata de 4 ore, în care se parcurg cca 35 km de drum lipsit de orice dificultăţi, este de 40 €/persoană, acesta incluzând închirierea bicicletei şi casca.
Dacă ideea vi se pare interesantă, dar preferaţi să daţi o raită pe cont propriu în împrejurimi, puteţi închiria o bicicletă sau un scuter de la centrele specializate din Neos Marmaras.

Drumeţii
Pădurile de pin din versanţii Muntelui Itamos sunt străbătute de o reţea densă de poteci şi drumuri nemodernizate, care asigură accesul iubitorilor naturii la frumuseţi peisagistice nebănuite.
Pentru a pătrunde în labirintul pădurii, din Neos Marmaras se urmează drumul care urcă printre livezi de măslini şi pâlcuri de pini spre satul tradiţional Parthenonas, considerat în prezent cea mai frumoasă aşezare rurală a Sithoniei. Din Parthenonas, străbătând coridoare verzi de lauri, pini şi tufe de arbutus cu miros îmbătător de miere şi cimbru, se ajunge în creasta Muntelui Itamos, în punctul numit Askamnia.

Spre stânga, în direcţia nord-vest, drumul duce la Vourvourou, în timp ce drumul spre dreapta, în direcţia sud-est, duce la Psaria-Manolakoudi.
Indiferent de alegerea făcută, vă asigur că nu veţi avea decât de câştigat.

duminică, 5 aprilie 2009

Viaţa de noapte în Neos Marmaras

Luarea mesei de seară în oraş, alături de prieteni sau familie, reprezintă una dintre modalităţile preferate de greci pentru petrecerea timpului liber.
De aceea, chiar dacă pe parcursul zilei aşezarea de la poalele Muntelui Itamos poate părea de-a dreptul pustie, odată cu lăsarea serii centrul devine un adevărat furnicar, alcătuit nu numai din turişti, după cum ar fi de aşteptat, ci mai ales din localnici, dornici să celebreze împreună cu cei dragi încheierea unei zile de muncă obositoare.

Neos Marmaras la căderea serii
În Neos Marmaras există localuri pentru toate gusturile şi buzunarele: de la pizzerii şi localuri de tip fast-food, la taverne şi ouzerii nepretenţioase, cu doar câteva mese, frecventate în general de grecii care locuiesc în apropiere sau de cei care obişnuiesc să se întâlnească acolo în fiecare seară, taverne pescăreşti aparent nepretenţioase, dar costisitoare în realitate, nu atât datorită preparatelor servite cât mai ales vederii spre port şi amplasării meselor la mică distanţă de apa mării, precum şi taverne pescăreşti, extravagante şi costisitoare, destinate în special vizitatorilor din Porto Carras veniţi să-şi petreacă seara în Neos Marmaras, dar şi turiştilor cu buget de vacanţă ridicat.
Localuri preferate de amatorii de pizza şi de mâncături tip fast-food
Restaurant pescăresc situat în apropierea plajei principale a staţiunii
Restaurant familial situat în zona plajei principale

Tavernă pescărească cu vedere la port, specializată în spaghete cu homar
În alternativă, o plimbare până în Parthenonas - unicul sat tradiţional al Sithoniei aflat în conservare şi, totodată, una dintre cele mai frumoase aşezări rurale montane din Grecia de Nord, oferă posibilitatea experimentării savuroasei bucătării macedonene, într-o ambianţă familială de excepţie, la preţuri mai mult decât rezonabile.

Intrarea în localul lui Paul (Parthenonas)
Taverna tradiţională a lui Paul (Parthenonas), cu vedere la Golful Toroneos

Vedere spre insula Kelyfos din taverna lui Paul
Iubitorii dansului şi muzicii au la dispoziţie câteva cluburi, baruri şi cafenele în Neos Marmaras, Porto Carras, Nikiti şi Sarti, unde îşi pot petrece noaptea dansând până la epuizare.
Cei care doresc să cunoască câte ceva despre tradiţiile populare ale provinciei Chalkidiki, sunt invitaţi de agenţiile de turism locale să participe la o seară grecească, unde au prilejul să danseze şi să se distreze aşa cum numai grecii ştiu să o facă.
Totuşi, pentru a înţelege dragostea nemăsurată a grecilor faţă de cântecele şi dansurile lor tradiţionale, de care par să nu se sature niciodată, trebuie neapărat să asistaţi la o petrecere autentică, desfăşurată într-unul din localurile bouzoukia din Salonic, special destinate acestor manifestări.


Chiar dacă participarea la un asemenea eveniment vă poate reduce semnificativ bugetul alocat distracţiei pentru următoarele 3-4 zile, experienţa în sine merită cu prisosinţă trăită.
La urma urmei, după o noapte costisitoare la bouzoukia, puteţi petrece câteva seri asistând gratuit la spectacolul grandios oferit cu generozitate de soarele Greciei în drum spre apus.
Cu siguranţă nu veţi regreta.

joi, 2 aprilie 2009

Cumpărături de marcă în Chalkidiki

Printre produsele tradiţionale ale provinciei Chalkidiki, care pot fi cumpărate pentru acasă, fie pentru uzul personal, fie pentru a fi oferite prietenilor şi rudelor, se numără: măslinele de Chalkidiki, ouzo, tsipouro, vinurile, brânzeturile, mierea, dulceaţa şi marmelada, ţesăturile, icoanele pictate pe lemn şi obiectele de ceramică.

Măslinele de Chalkidiki
De mii de ani măslinele de masă reprezintă o componentă de bază a dietei mediteraneene.
Bogate în minerale şi vitamine, măslinele dispun de o mare valoare nutritivă, iar datorită proprietăţilor antioxidante, pe care le prezintă, sunt la fel de benefice pentru sănătate ca şi derivatul lor, uleiul de măsline.
Cu toate că în Grecia se găsesc numeroase varietăţi de măsline, doar câteva dintre acestea întrunesc condiţiile de calitate pentru a putea fi folosite pentru consumul de masă.
Printre principalele trei varietăţi de măsline greceşti de masă, unice prin calitate, gust şi textură, se numără şi măslinele de Chalkidiki.


Măslinele de Chalkidiki reprezintă 20 % din producţia de măsline de masă a Greciei.
Acestea sunt măslinele clasice greceşti, mari, cărnoase, alungite, de culoare verde deschis, oferite consumatorilor sub diferite forme, cum ar fi: întregi, fără sâmburi, rondele, dar mai ales umplute (cu migdale, roşii uscate, ardei, usturoi, brânză).
Măslinele de Chalkidiki sunt prelucrate de peste patru decenii în fabrica Asociaţiei Cooperativelor Agricole din Chalkidiki situate în Nea Moudania.

Fructele măslinilor cultivaţi în Chalkidiki sunt de o excelentă calitate, gust şi aromă.
Printre cele mai renumite zone productive din Chalkidiki se numără: Muntele Meliton (partea de sud-vest a Sithoniei), Pallini (Kassandra), Poligiros, Ormilia, Olinthos şi Nea Moudania.
Măslinele de masă de Chalkidiki se consumă, de regulă, ca aperitiv.
Ouzo şi tsipouro produse în Chalkidiki
Ouzo - băutură alcoolică tradiţională grecească, se obţine prin distilarea boaştei de struguri, într-o instalaţie specială, numită amvikas, urmată de aromatizarea cu seminţe de anason, fenicul, mastic de Chios şi alte plante aromatice.
Ouzo nu poate fi supus procesului de învechire şi, diluat cu apă rece, se emulsionează, devenind din incolor alb-lăptos.

Amvikas
Tsipouro – băutură alcoolică incoloră şi neparfumată, cu un conţinut ridicat în alcool, este produs ca şi ouzo prin distilarea boaştei de struguri.
Procedeele de fermentare a strugurilor, modalitatea de distilare, precum şi ingredientele folosite sunt factorii determinanţi ai procesului de producţie a acestei băuturi.
Majoritatea locuitorilor peninsulei Chalkidiki obişnuiesc să producă în casă tsipouro, atât pentru consumul propriu cât şi pentru vânzare.
Ouzo şi tsipouro se consumă, în mod obişnuit, alături de aperitive (mezzes), urmate, nu de puţine ori, de diverse feluri de bază: salate, murături, peşte sărat, pastă de peşte, preparate din peşte, fructe de mare, plăcinte etc.

Vinurile provinciei Chalkidiki
Culturile de viţă de vie ale provinciei Chalkidiki din zonele Mendi, Skione, Akanthos, Muntele Athos şi Stagira, unde însuşi Aristotel deţinea o podgorie, sunt menţionate de sursele istorice încă din secolul al VI-lea Î.C.
Zona Muntelui Athos, pe teritoriul căruia se situează republica monastică cu acelaşi nume, se laudă cu o tradiţie îndelungată în producerea vinurilor nobile, dintre care Limnio, Athiri, Roditis, Grenache Rouge, Assyrtiko, Cabernet Sauvignion, Xinomavro ocupă o poziţie de top pe piaţa europeană.

La fel de apreciate sunt şi vinurile de pe domeniul Carras, de lângă Neos Marmaras, cunoscute în întreaga lume prin varietăţile: Roditis, Limnio, Cabernet Sauvignion, Cabernet Franc, Merlot, Petite Syrah, Crenache, Athiri, Asyrtiko.

Brânzeturile produse în Chalkidiki
Datorită climei, florei şi tradiţiei în creşterea animalelor, provincia Chalkidiki se poate lăuda cu brânzeturi de o excepţională calitate.
Brânza de capră, brânza Feta, caşcavalul din lapte de oaie şi capră, brânza la coşuleţ sunt doar câteva dintre specialităţile care au dus renumele peninsulei Chalkidiki în lumea întreagă.
Brânza de capră produsă în Chalkidiki este făcută din lapte cu un conţinut ridicat în proteine.
Kasseri - caşcavalul din lapte de oaie şi capră, asemănător la gust cu brânza Cedar, este un adevărat deliciu, indiferent de forma sub care este folosit (ca atare, în omlete, sandwiciuri, gratinat, prăjit sau fript pe grătar).
Kasseri este produsul folosit de greci la pregătirea renumitului SAGANAKI, care constă în prăjirea în unt a feliilor de caşcaval, urmată de stropirea cu lămâie şi, uneori, de flambarea cu coniac.
Atestată ca produs grecesc tradiţional, Feta este o brânză din lapte de oaie şi capră, garantată PDO (Protected Designation of Origin).
Aceasta înseamnă că producerea laptelui, prepararea brânzei Feta şi tratarea produsului (saramurarea) au loc într-o zonă geografică a Greciei, recunoscută pentru caracteristicile sale de excepţie, conform reţetei tradiţionale de acum 6.000 de ani.
Supranumită “brânza naţională a Greciei”, Feta acoperă cca 60 % din necesarul de brânzeturi al ţării.
Moale sau semitare, puţin sărată sau cu un gust pătrunzător, Feta este folosită sub cele mai diverse forme: ca ingredient, care intră în compoziţia plăcintelor, sufleurilor şi a altor feluri de mâncare, ca aperitiv, în salate sau, pur şi simplu, ca atare.
Brânza la coşuleţ (Paneraki), făcută din lapte de oaie şi capră, şi-a căpătat numele de la coşuleţele în care este pusă la scurs şi a cărei formă o păstrează.
Cele mai multe ferme de creştere a caprelor şi oilor se găsesc în Munţii Holomontas, situaţi în partea centrală a provinciei.

Mierea de Nikiti, Kassandra şi Arnaia
Cu o producţie anuală de 1.910 tone de miere de cea mai bună calitate şi 6.500 de apicultori înregistraţi, reprezentând o treime din numărul de apicultori ai Greciei, provincia Chalkidiki deţine de două ori mai mulţi stupi decât Marea Britanie şi de patru ori mai mulţi ca Belgia şi Danemarca.
Creşterea albinelor constituie în zonele Nikiti, Kassandra şi Arnaia una dintre principalele ramuri ale economiei locale, datorită florei apicole extrem de bogate (pini, specii de Arbutus şi Iarbă Neagră, migdali, castani şi tei), climatului favorabil (veri răcoroase şi ierni blânde) şi calităţii deosebite a mierii.

Printre cele mai apreciate tipuri de miere produse în Chalkidiki se numără: mierea de pin şi mierea de castan, care se disting prin caracteristici fizice şi chimice superioare, datorate atât climei, cât şi condiţiilor geomorfologice favorabile dezvoltării unei flore extrem de bogate.
Dulceaţa şi marmelada din Chalkidiki
Numeroasele varietăţi de fructe, cultivate pe întreg cuprinsul provinciei Chalkidiki, constituie materia primă pentru marmeladele şi dulceţurile, cu un gust uimitor, produse atât pentru piaţa internă cât şi pentru export.

Obiectele din ceramică produse în Chalkidiki
Originalitatea şi frumuseţea obiectelor din ceramică făurite de artiştii provinciei Chalkidiki fac dovada unui talent cu adevărat unic.
Obiectele, lucrate cu migală, sunt elegante, rafinat decorate cu motive florale, peşti, scoici, forme geometrice şi reprezentări mitologice, atrăgând atenţia prin culorile vii şi liniile neelaborate, de o simplitate dezarmantă.
Suvenirurile, prea puţin reprezentative pentru provincia Chalkidiki, sunt în general scumpe, fiind destinate în special turiştilor.

luni, 30 martie 2009

Neos Marmaras-Meteora şi retur

Meteora, cel de al doilea centru monastic ortodox al Greciei, ca mărime şi importanţă, după Sfântul Munte Athos, se găseşte la cca 350 km sud-vest de Neos Marmaras.
Stâncile cu pereţi abrupţi şi înălţimi ameţitoare, care se înalţă în nord-vestul Tessaliei, între crestele Koziakas şi Antichassia, constituie unul din cele mai impresionante fenomene ale planetei.
Pe vârfurile cele mai greu accesibile, fără vegetaţie, s-a înfiripat viaţa monahală încă din secolul al IX-lea.

Pentru valoarea sa creştină, istorică, arhitectonică, artistică şi geografică, Meteora este recunoscută şi ocrotită de UNESCO şi de alte organizaţii internaţionale. Teritoriul Sfintei Meteora a fost proclamat, din octombrie 1995, “loc sfânt, imuabil şi inviolabil”, ceea ce-i asigură protecţia şi-i garantează autenticitatea.
Din Neos Marmaras puteţi ajunge la Meteora fie pe cont propriu, cu autoturismul, fie prin intermediul agenţiilor de turism locale, care organizează săptămânal excursii cu autocarul, cu durata de o zi, pentru vizitarea acestui obiectiv cu adevărat unic.
Excursia cu autocarul
Costul excursiei organizate de agenţiile de turism locale, constând efectiv în: transportul dus-întors cu autocarul, vizita la două mânăstiri şi o scurtă oprire la un atelier de icoane din Kalambaka, se ridică la 45 €/persoană.
Drumul spre Meteora trece prin Salonic, Katerini, pe lângă Muntele Olimp, prin Larissa şi Trikala. Cel mai apropiat oraş de zona Meteora este Kalambaka, aflat la 5 km de mânăstiri şi la 21 de km de Trikala.
Costul biletului de intrare în fiecare mânăstire este de 2 €/persoană.
Dacă alegeţi această variantă, trebuie să aveţi în vedere faptul că timpul alocat vizitării obiectivului turistic propriu-zis, limitat la 2 ore, datorită distanţei mari dintre punctul de plecare şi cel de destinaţie, este extrem de redus, comparativ cu durata călătoriei (15 ore).
Chiar în aceste condiţii, această opţiune reprezintă totuşi o alternativă, deloc de neglijat, la transportul cu autoturismul, pentru turiştii care vor să ajungă la Meteora şi preferă experienţa la drum lung a şoferilor profesionişti unei călătorii obositoare la volanul propriei maşini sau pentru cei veniţi în Neos Marmaras cu autocarul.
Călătoria cu autoturismul
Varianta de transport cu autoturismul oferă o libertate deplină de mişcare şi, prin acesta, posibilitatea desfăşurării călătoriei după propriul program.
În plus, costurile de transport sunt substanţial reduse, ajungând, în condiţiile efectuării drumului împreună cu alte 3 persoane, cu până la 75% mai mici comparativ cu costurile de călătorie cu autocarul.
Distanţa dintre Neos Marmaras şi Kalambaka se parcurge, mergând pe ruta Nea Moudania-Salonic-Katerini-Larissa-Trikala-Kalambaka, în 4-6 ore, în funcţie de experienţa conducătorului auto şi de condiţiile de drum.
La întoarcerea de la Meteora, unde, în varianta de transport cu autoturismul, aveţi posibilitatea de a vedea nu doar două, ci cinci din cele şase mânăstiri, vă puteţi opri la 25 km de Larissa, în valea Tembi, pentru a vă închina la Biserica Agiei Paraskevi - un mic lăcaş, săpat în stâncă, care găzduieşte moaştele Agiei Paraskevi, considerată protectoarea nevăzătorilor.

joi, 26 martie 2009

Neos Marmaras – Salonic şi retur

Salonic, cel de-al doilea oraş ca mărime al Greciei şi cel mai important centru economic şi cultural al regiunii Macedonia, se află situat la 135 km nord-vest de Neos Marmaras.

Indiferent dacă doriţi să vizitaţi câteva dintre numeroasele monumente istorice ale oraşului, de care, cu siguranţă, vă veţi îndrăgosti, sau doar să colindaţi marile magazine de firmă în căutare de chilipiruri, Salonic este o destinaţie turistică, care, sub nici o formă, nu trebuie ocolită.

Printre cele mai reprezentative obiective turistice, care i-au adus oraşului de pe malul golfului Thermaik recunoaşterea internaţională, se numără: Turnul Alb, Arcul lui Galerius (Kamara), Rotunda, Complexul Roman , Biserica Agios Demetrios, Statuia lui Alexandru cel Mare, Biserica Panaghia Achiropiitos, Biserica Agia Sofia, Biserica Agios Minas, Forumul Roman, Zidurile oraşului, Mânăstirea Latomos, Biserica Panaghia Chalkeon, Biserica Agios Panteleimon, Biserica Agii Apostoli, Mânăstirea Agios Nikolaos Orphanos, Mânăstirea Vlatadon, Mânăstirea Prophet Elias, Băile Bizantine, Bezesteni, Biserica Aghia Catherina, Biserica Ypapanti, Moscheea Bay Hamja, Moscheea Isaac Pasha, Bay Hamam, Teatrul Regal, Cartierul Ladadika, Centrul Mylos, Muzeul de Arheologie, Muzeul Culturii Bizantine.

Din Neos Marmaras puteţi ajunge la Salonic fie pe cont propriu, fie prin intermediul agenţiilor de turism locale, care organizează săptămânal excursii cu durata de o zi pentru vizitarea oraşului.

Dacă preferaţi varianta pe cont propriu, puteţi opta între transportul cu autobuzul şi transportul cu autoturismul.

Călătoria cu autobuzul
Autobuzele spre Salonic opresc în dreptul benzinăriei BP de la intrarea în Neos Marmaras (vis a vis de supermarketul Arvanitidis) la orele 6.00, 8.15, 15.00 şi 18.20 (cursa de ora 6.00 nu circulă duminica şi sărbătorile legale).
Transportul public în Salonic este asigurat de o amplă reţea de autobuze, care fac legătura între diferitele zone ale oraşului. Biletul standard costă 0,5 € (0,25 € pentru studenţi), dacă este cumpărat de la chioşcurile OASTH, sau 0,6 € (0,3 € pentru studenţi), dacă este cumpărat de la automatele de bilete din autobuze (atenţie, trebuie să aveţi suma fixă, pentru că automatele nu dau restul), şi trebuie validat imediat după urcare.
Acest tip de bilet permite transferul de pe o linie de autobuz pe alta, până la trei ori, în condiţiile validării fiecarei călătorii, fiind valabil timp de 70 minute de la prima utilizare, respectiv eliberare.

Călătoria fără bilet este sancţionată cu amendă, valoarea acesteia fiind de 60 de ori preţul unui bilet.

Autobuzele spre Neos Marmaras pleacă din autogara Salonic la orele: 9.15, 13.15 şi 17.15.

Călătoria cu autoturismul
In cazul în care doriţi să folosiţi maşina, este bine să alegeţi ca zi de vizită duminica.

În timpul săptămânii, traficul în Salonic este extrem de aglomerat.

Din păcate însă, pentru cei care preferă cumpărăturile, ziua de duminică, când majoritatea magazinelor sunt închise, nu este cea mai potrivită opţiune.

În rest, atenţie unde şi cum parcaţi! Parcarea ilegală se sancţionează cu amendă cuprinsă între 40-150 €, la care se adaugă confiscarea plăcuţelor de înmatriculare pentru o perioadă de 20 de zile, precum şi plata taxei de parcare pentru acest interval de timp.

Restituirea numerelor de circulaţie înaintea termenului de 20 de zile, se aprobă doar în situaţii excepţionale, dacă se face dovada că posesorul autoturismului este cetăţean străin şi se înapoiază în ţara de origine, înaintea scurgerii celor 20 de zile.

Excursia cu autocarul
Costul excursiei organizate de agenţiile de turism locale, constând efectiv în: transportul dus-întors cu autocarul, o oprire de câteva minute într-un punct de panoramă, pentru o vedere de ansamblu a oraşului, şi, pentru doritori, vizitarea unui depozit de produse din piele şi blană, se ridică la 25 €/persoană.

Dacă alegeţi această variantă, trebuie să aveţi în vedere faptul că timpul alocat pentru vizitarea obiectivelor turistice şi cumpărături, limitat la aproximativ 6 ore, este complet insuficient.

miercuri, 25 martie 2009

Peştera Petralona

Situată la cca 78 km nord-vest de Neos Marmaras, Peştera Petralona - locul în care a fost găsit craniul celui mai vechi exemplar de Homo Sapiens de pe continentul european, Archanthropus europaeus petraloniensis, este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale peninsulei Chalkidiki.
Peştera, dezvoltată în versantul vestic al masivului calcaros Katsika, la 300 m altitudine, a fost descoperită cu cinci decenii în urmă de un locuitor al Petralonei, câştigându-şi recunoaşterea internaţională, odată cu aducerea la lumină a lui Archanthropus, în 1960.
Determinările efectuate asupra stratigrafiei peşterii, în care Archanthropus europaeus petraloniensis a fost identificat, studiul uneltelor paleolitice, precum şi diagnoza paleofaunei specifice, prezente în toate cele 34 de strate geologice, îi atribuie acestuia vârsta absolută de 700.000 ani.
Craniul, în perfectă stare de conservare, căruia îi lipseşte doar maxilarul inferior, aparţine unui bărbat, mort la etatea de 32 de ani, vârstă destul de înaintată pentru standardele acelor timpuri.

În peşteră au mai fost găsite urme fosile, aparţinând celui mai vechi foc aprins de mâna omului, datând de acum 1.000.000 ani, ceea ce demonstrează că hominizii preistorici locuiau deja în peşteră la acea dată.
Se presupune că aceştia au ales peştera ca adăpost la începutul Pleistocenului, acum 1.700.000 de ani, odată cu răcirea vremii, temperatura aerului în interiorul peşterii rămânând constantă tot timpul anului.
Printre speciile fosile de animale găsite în peşteră, alături de Archanthropus europaeus petraloniensis, se numără: lei, hiene, urşi, pantere, elefanţi, rinoceri, bizoni, căprioare, cai, cărora li se adaugă 25 de specii de păsări, 16 specii de rozătoare şi 17 specii de lilieci.
Numeroase fragmente de oase, cranii, maxilare şi dinţi de animale, precum şi unelte din silex, cuarţ şi bauxită sunt prezentate vizitatorilor în Muzeul de Antropologie, situat în apropiere.
O contribuţie deosebită la confirmarea vârstei omului preistoric descoperit în incinta peşterii Petralona au avut-o metodele avansate de fizică nucleară, aplicate asupra fragmentelor de oase, argilă, stalagmite, stalactite şi cenuşi fosilizate.
În peşteră se pătrunde printr-un tunel artificial cu lungimea de 100 m, săpat în depozitele de eroziune din versantul muntelui, care au acoperit fosta intrare naturală.
Pasarele special amenajate, străbat camerele iluminate, în care, diorame în mărime naturală, îi prezintă pe locuitorii preistorici ai peşterii încălzindu-se în faţa focurilor.

Vizitarea peşterei este permisă zilnic între ora 9 a.m. şi terminând cu o oră înainte de asfinţit (ora 8 p.m. în perioada mai-octombrie şi, respective, ora 5 p.m. în perioada noiembrie-aprilie).
Folosirea aparatelor de fotografiat şi filmat în incinta peşterei este interzisă cu desăvârşire, din motive de securitate.
Preţul biletului, care permite, pe lângă accesul în peşteră, vizitarea Muzeului de Antropologie, este de 7 €, iar pentru grupuri care depăşesc 25 de persoane 5 €.