marți, 3 martie 2009

Ouranopolis, graniţa cu Muntele Athos

Situat în afara graniţei cu republica monahală Muntele Athos, Ouranopolis reprezintă poarta spre Grădina Maicii Domnului, cum este supranumit Muntele Sfânt, şi, totodată, singura aşezare laică de pe cuprinsul digitaţiei estice a Peninsulei Chalkidiki.
Oraşul ceresc” (traducerea numelui propriu Ouranopolis), cu cele aproximativ 100 de case, îngrămădite în jurul turnului bizantin, zecile de hoteluri, taverne şi magazine de suveniruri, constituie în prezent o pitorească destinaţie de tranzit pentru milioane de pelerini, călugări şi turişti, animaţi de dorinţa de a vedea impunătoarele mânăstiri de pe Muntele Sfânt, dar şi un loc de petrecere a vacanţei în milocul naturii pure, de o frumuseţe cuceritoare.

Casele, nu mai înalte de două niveluri, tencuite în alb, cu acoperişuri roşii de ţiglă şi balcoane de lemn, străduţele înguste pietruite, împodobite cu ghivece de muşcate şi garoafe, de toate culorile, micuţa biserică cu clopotniţă proprie şi nartex de lemn, amplasată în centru, imprimă aşezării scăldate pe două laturi de apele limpezi ale mării un farmec cu totul aparte.

Principalul reper al aşezării îl reprezintă turnul bizantin, cea mai impunătoare structură monumentală din Chalkidiki, construită în secolul al XIV-lea prin strădania mânăstirii Vatopedu.

Turnul a fost incendiat în 1821 şi restaurat puţin după 1865, odată cu construirea unor anexe (o presă pentru producerea uleiului de măsline, un cuptor, grajduri, un atelier de fierărie şi două clădiri care adăposteau muncitorii civili), dintre care se mai păstrează doar turnul, atelierul de fierărie şi casele lucrătorilor.
În 1922, ca soluţie la problema găsirii unor teritorii pe care refugiaţii din Caesaria şi Propontida să se poată stabili definitiv, guvernul elen a decis confiscarea domeniului mânăstiresc din jurul turnului Ouranopolis. Foştii negustori şi ţesători de covoare au locuit în clădirile mânăstireşti abandonate până la construirea primelor case.


Din 1922, turnul, folosit până atunci ca locuinţă pentru administratorii călugări ai fermei, a oferit adăpost timp de 10 ani unei familii de scriitori, formată dintr-o australiancă şi un scoţian, ajunşi în zonă la scurt timp după sosirea refugiaţilor din Caesaria şi Propontida.
Aceştia au sprijinit tânăra comunitate prin asigurarea asistenţei medicale şi aprovizionarea cu medicamente, precum şi prin încurajarea producereii de covoare ţesute manual, meşteşug adus de refugiaţii din Asia Mică.

În 1928, în zonă se formase deja o mică comunitate cu 90 de case, numită Prosforion, aparţinând administrativ oraşului Ierissos.
În 1946, numele aşezării a fost schimbat în Ouranopolis, drept referire la oraşul antic cu acelaşi nume, devenind astfel o aşezare cu drepturi depline.

Despre turnul antic din Ouranopolis, căruia i se datorează denumirea actualei aşezări de la graniţa cu Muntele Athos, nu se cunosc prea multe lucruri.
Este sigur că a fost ridicat în jurul anului 300 Î.C. de către Alexarhos, fratele regelui macedonean Cassandru, dar poziţia exactă a acestuia a rămas, până în prezent, necunoscută.

Turnul înalt din piatră, cu ferestre înguste la partea superioară, stă mărturie, de peste şase veacuri, atacurilor piratereşti din apropierea Muntelui Athos.

Intrarea în turn se face printr-o curte exterioară şi o uşă masivă de lemn, consolidată cu ţinte metalice.
O scară abruptă duce la etajele superioare, unde două balcoane din lemn stau agăţate într-o poziţie precară de zidurile exterioare.
Aici se găseşte o capelă de mici dimensiuni, iar vulturul bizantin cu două capete săpat în piatra de la etaj demonstrează vârsta clădirii.
Capela a fost utilizată de localnici cu mult timp înainte ca biserica să fie construită.
Complet restaurat, turnul bizantin funcţionează în prezent ca muzeu al antichităţilor creştine din Chalkidiki, găzduind ocazional expoziţii ale artiştilor locali.
Promenada din zona portului, în lungul căreia se înşiruie restaurante şi cafenele, oferă privirii spectacolul grandios al îmbarcării şi debarcării a sute şi mii de vizitatori odată, sosiţi din toate colţurile lumii.

Din Ouranopolis pleacă zilnic numeroase ambarcaţiuni spre Muntele Athos.

Fericiţii posesori ai permisului de rezidenţă (diamoneterion) pentru o vizită de 4 zile la una dintre mânăstirile Sfântului Munte pornesc spre portul Dafne la bordul unui vaporaş, care pleacă din Ouranopolis la ora 9.45.

Excursiile organizate pentru turişti în jurul peninsulei Athos, la bordul unor ambarcaţiuni de mare capacitate, au durata de 3 ore şi costă în jur de 15 €.

Pe insuliţele şi atolii Drenia şi Amouliani, situate în golful Provlakas, se poate ajunge în numai 15 minute cu bărcile cu motor sau caiacul.

O alternativă la transportul cu barca cu motor spre insula Amouliani, pe care trăiesc în prezent aproximativ 500 de familii de pescari, o reprezintă vaporaşul privat Megalexandros.

Ouranopolis se găseşte la 55 km nord-est de Ormos Panagias, orăşelul-port de pe coasta estică a Sithoniei, de unde sunt organizate zilnic croaziere în zona Muntelui Athos pentru turiştii din staţiunile estivale ale Sithoniei, şi la aproximativ 82 km nord-est de Neos Marmaras.

Drumul parcurs cu maşina de la Neos Marmaras, via Ormos Panagias, la Ouranopolis reprezintă o experienţă de călătorie, pe care nici drumul dinspre Salonic prin Paleohori, Neohori, Stagira, Ierissos, Nea Roda, Ouranopolis şi nici varianta prin Paleohori, Megali Panagia, Gomati, Ierissos, Nea Roda, Ouranopolis nu o pot egala.

Priveliştea oferită de drumurile costiere între Ormos Panagias şi Pirgiadikia, respectiv între Develiki şi Tripiti, asupra golfului Singitikos şi insulelor Amouliani şi Drenia este de-a dreptul copleşitoare.

Printre produsele locale care pot fi cumpărate ca amintire din Ouranopolis se numără bijuteriile din aur, icoanele pictate în mânăstirile Sfântului Munte şi covoarele tradiţionale ţesute manual.

Adevărate opere de artă, icoanele pictate manual în atelierele mânăstirilor pot fi uşor deosebite de imitaţiile ieftine, imprimate pe lemn, datorită ştampilei aplicate pe spate şi semnăturii, care certifică că nu reprezintă obiecte de patrimoniu.

În ceea ce priveşte covoarele ţesute manual, deşi nu sunt tocmai la îndemâna oricărui cumpărător, prin autenticitate şi frumuseţe îşi merită pe deplin banii (aproximativ 1.500 €/mp).

Alte produse, mai accesibile ca preţ, care pot fi oferite în dar prietenilor şi rudelor la întoarcerea în România sunt: mierea şi tsipouro, o băutură alcoolică de 30-40° tărie, pe care fiecare gospodărie din Ouranopolis o produce în mod tradiţional.

Izolat de lume până la începutul anilor '60, printr-un decret datând din perioada antică, prin care se interzicea construirea de drumuri „pe care să meargă roţi” spre Muntele Athos, Ouranopolis este legat în prezent de Salonic de o şosea modernă, datorită căreia aşezarea sărăcăcioasă de altădată s-a transformat în numai câteva decenii într-o înfloritoare destinaţie turistică.

Deşi liniştea care domnea altădată peste vechiul domeniu mânăstiresc este astăzi doar o amintire, Ouranopolis rămâne, cel puţin pentru moment, un loc în care frumuseţea naturală de o puritate extraordinară şi sentimentul copleşitor al apropierii de locurile sfinte îşi pun amprenta definitiv, făcându-te să revii ani şi ani de-a rândul.

2 comentarii:

Anonim spunea...

~superb..sunt indragostita de grecia..frumoasa prezentare,FELICITARI

Traveling Hawk spunea...

Acum cativa ani am petrecut cateva ore in Ouranopolis, dupa vizitarea coastei de vest cu manastirile de la Muntele Athos. Mi-a lasat o amintire agreabila, un satuc inundat de flori la o ora lenesa de amiaza...Parca simt si acum pe talpi fierbinteala nisipului de pe plaja. Un loc linistit, unde se pot petrece cateva zile, pentru relaxare.